Catherine Laboure i-a dezvăluit duhovnicul său faptul că a fost martoră la aparițiile Fecioarei Maria în iulie și noiembrie 1830 în timpul noviciatului (seminarul Fiicelor Carității), în capela mănăstirii de pe strada Bac din Paris. Acest eveniment stă la baza răspândirii „Medaliei miraculoase”, purtată astăzi de mulți catolici. A fost canonizată în 1947 de Papa Pius al XII-lea.
Catherine s-a născut în Fain-lès-Moutiers în Burgundia (situată în centrul Franţei). Era al optulea din cei zece copii ai fermierului Pierre Laboure și ai soției sale, Louise Gontard (care a murit la 9 octombrie 1815). După ce şi-a pierdut mama la vârsta de noua ani, Catherine, pe care familia ei o alinta Zoe, a dezvoltat o afecțiune specială pentru Fecioara Maria.
Din cauza unor circumstanțe familiale, Catherine a fost încredinţată mătuşii sale împreună cu cu sora ei mai mică Tonine apoi, la vârsta de 12 ani s-a întors la ferma tatălui său, unde se ocupa de gospodărie, gătit şi de îngrijirea animalelor (mulgeal vacile, hrănea porcii și avea grijă de 800 de porumbei), aşa că nu mergea la școală.
Visa însă să ajungă ca şi sora ei mai mare Marie-Louise în rândul Fiicelor Carității. O verişoară s-a oferit de a o lua la Châtillon-sur-Seine într-o școală internat de renume pe care o conducea unde Catherine a învăţat să citească și să scrie.
S-a hotărâtă şi mai tare să devină călugăriță atunci când a descoperit în casa Surorilor Carității din Châtillon-sur-Seine un tablou cu Vincent de Paul, cel care a fondat acest ordin.
Tatăl ei, care însă dorea să o mărite și să o îndepărteze de această alegere, a trimis-o la Paris ca să lucreze într-o cantină pentru muncitori deţinută de unul din frații săi. Catherine a avut astfel ocazia să descopere mizeria în care se zbătea poporul, ceea ce a determinat-o şi mai tare să devină călugăriţă la mănăstirea Saint Vincent de Paul.
După trei luni de discernământ în casa Surorilor Carității din Châtillon-sur-Seine, a început noviciatul ei la 21aprilie, la Paris. Avea 18 ani.
La 5 februarie 1831 a fost trimisă la ospiciul Enghien, situat în satul Reuilly, la sud-est de Paris, unde se găseau bătrâni, inclusiv foști miniștri ai Casei de Orleans şi unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.
Fiică de ţăran, Catherine avea un caracter puternic, chiar era puţin brutală. S-a implicat enorm în activitatea pe care o desfăşura la ospiciu şi nu pregeta de a hrăni păsările din curte sau de a curăța hambarul, aşa cum fusese obişnuită la ferma tatălui său. „Trecea neobservată,” spune una dintre călugărițe.
Cuvioasă, era de asemenea predispusă la viziuni sau premoniții pe care nu le mărturisea însă decât duhovnicului și superioarei sale. Toată viața sa a fost marcată de o tăcere profundă.
Apariţiile Fecioarei Maria
Catherine i-a dezvăluit duhovnicul său că, în timpul noviciatului, în noaptea de 19 iulie 1830, ziua de sărbătoare a lui Vincent de Paul, ar fi fost trezită de un copil care i-a spus: „Soră, toată lumea doarme bine. Vino la capelă. Sfânta Fecioară te așteaptă. ”
Crezând că visează, Catherine s-a ridicat, s-a îmbrăcat și l-a urmat pe copil. Sosind în capelă, a auzit curând foşnetul unei rochii de mătase. Fecioara Maria era acolo, splendidă și i-a vorbit timp de două ore, i-a dezvălui faptul că Dumnezeu îi încredinţase o sarcină dificilă.
La 27 noiembrie 1830, Catherine a spus că Fecioara Maria a revenit din nou la meditație de seară. Stătea în picioare pe un glob, în timp ce la picioarele ei se găsea un șarpe. Purta inele de diferite culori din care ieşeau raze de lumină ce fulgerau globul.
În jurul ei au apărut cuvintele: „O, Maria concepută fără păcat, roagă-te pentru noi, cei care recurg la tine,” iar Fecioara a spus: „Este imaginea darurilor pe care le răspândesc asupra persoanelor care mi-o cer.” Fecioara Maria a explicat apoi de ce inelele nu aruncau raze: „Aceasta este imaginea celor care uită să mă întrebe.”
Apoi masa a părut să se întoarcă. Este reversul medaliei: un M mare, inițiala Mariei, deasupra Crucii. Mai jos, două inimi: cea a lui Iisus, încoronat cu spini, și cea a Mariei, străpunsă de o sabie, douăsprezece stele înconjurând masa.
Cele două feţe ale „medaliei miraculoase”.
Catherine a auzit-o atunci pe Maria cerându-i să ducă aceste imagini duhovnicului ei, spunându-i să bată medalii pentru ca „toți cei care le vor purta să primească harurile mele”.
După doi ani de anchetă și de observare a comportamentului Catherinei, preotul l-a informat pe arhiepiscopul de Paris, fără a dezvălui identitatea lui Catherine. Cererea lui a fost aprobată, medaliile s-au făcut și au devenit extrem de populare, în special în timpul epidemiei de holeră din 1832.
Fecioara Maria i-a mai cerut Catherinei de a face o confrerie de copii ai Mariei. În 1837, Fiicele Carității și lazaristele i-au îndeplinit această dorință de fonda Copiii Mariei Imaculate ( organizaţia, răspândită în întreaga lume, a fost recunoscută de papa Pius al IX-lea).
Catherine a murit la 31 decembrie 1876 la Paris. Cu ocazia beatificării sale de către Papa Pius al XI-lea, la 28 mai 1933, trupul ei a fost exhumat din sicriul său îmbrăcat într-o cutie de plumb, la 21 martie 1933.
Trupul a fost găsit în stare perfectă de conservare! A fost curățat, pus în haină religioasă și plasat într-un altar din bronz aurit, în Capela Medalia miraculoasă în Paris.
Sursă foto: WikipediaCatherine Laboure a fost canonizată la 27 iulie 1947 de către Papa Pius al XII-lea.