Atribuită lui Sf. Malachia din Armagh, preot din Irlanda născut în 1094 şi mort în 1148 la Clairvaux, “Profeţia papilor” este constituită din 111 de devize latine publicate pentru prima oară în 1595 şi corespunzând unui număr de 111 de popi care, conform lui , vor domni de la Celestin al II-lea (1143-1144) şi până la sfârşitul lumii. Succesorul lui Ioan – Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea ar fi ultimul papă înaintea realizării profeţiei finale menţionând un papă cu numele de Petre Romanul care nu va accede la tron.

Cea de-a 110 a deviză a profeţiei papilor publicată în 1595 de benedictinul Arnold de Wion, originar din Douai, este De labore solis (Despre munca soarelui). Acest al 110 lea succesor al lui Celestin al II-lea este Ioan – Paul al II-lea, deviza lui fiind atribuită de a se explica astfel: cardinalul Carol Wojtyla s-a născut în Polonia – deci la est, unde răsare soarele – în ziua unei eclipse totale de soare, la 18 mai 1920. În plus faţă de rolul său de călător neobosit, soarele îi va aduce pretutindeni lumina în fiecare zi, şi va face din el un mare lucrător.
A 111 a deviză fiind Gloria Oliviae (Despre gloria măslinului), măslinul făcând referire la participarea activă a lui Benedict al XVI-lea, succesorul lui Ioan – Paul al II-lea, la procesele de pace în lume? Ramurile de măslin sunt între altele simbolul ordinii Sf. Benedict. Profeţia stăruie asupra unei fraze menţionând un papă cu numele Petre Romanul. Este oare acelaşi ca cel a cărui deviză este Gloria oliviae sau papa adus să-i succede dar care nu va accede la tron? Iată un pasaj important:
In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibus transactis, civitas septi-collin dinietor; et judex tremendus judicabit populum suum (În ultima persecuţie a sfintei biserici romane, scaunul va fi ocupat de un roman numit Petre, care va face să pască oile în mijlocul unor mari necazuri; după care, oraşul celor şapte coline – Roma – va fi distrus, şi un judecător teribil va judeca poporul său).
Publicată pentru prima oară în 1595, originea acestei profeţii a fost multă vreme controversată.
Feller, autorul Biografiei universale sau Dicţionarului istoric apărut la începutul sec. XIX, scrie că “cei care sunt interesaţi de a explica simbolurile profetice vor găsi întotdeauna vreo aluzie, forţată sau adevărată, în ţara Papilor, numele lor, armele lor, naşterea lor, talentul lor, titlul lor de cardinalat, demnităţile pe care le-au avut etc., înainte de a conveni că există unele din aceste denumiri care se acordă cu circumstanţele rare şi remarcabile, ca cea de Peregrinus apostolicus, care în această lungă listă de succesiune, îl desemnează pe Pius al VI-lea (papă între 1775-1799) şi care a părut să verifice bine prin călătoria acestui papă în Germania, întreprinsă pentru interesele Bisericii şi ale Scaunului apostolic.”
Chantul în lucrarea sa “Istorie populară a papilor” în 24 de volume publicată din 1860, vede în acelaşi mod această profeţie a cărui paternitate îi revine lui Sf. Malachia.

Papa Celestin al II-lea

Notiţele lui despre pontificatul lui Celestin al II-lea au următoarele reflexii misterioase: “În pontificatul lui Celestin al II-lea începe profeţia Sf. Malachia despre succesiunea papilor (…). În această profeţie, o specie de deviză desemnează toţi papii (…) care trebuie să se succede de la Celestin al II-lea până la ultimul, care va purta numele de Petre al II-lea. Cum ea nu a fost publicată decât în 1595, s-au ridicat îndoieli serioase despre autenticitatea sa, dar oricare ar fi judecata care s-ar face, nu ne poate lipsi mirarea faţă de devizele atribuite mai multor papi care s-au succedat după 1595, devize care desemnează cu un mare adevăr şi o mare energie caracterul pontificatului lor.”
În aceiaşi epocă, abatele Joseph – Epiphane Darras se exprimă în aceşti termeni despre profeţie în “Istoria generală a Bisericii de la creare până în zilele noastre”: “Cu acest Papă (Celestin al II-lea) încep faimoasele profeţii despre Suveranii Pontificali, atribuite lui Sf. Malachia… Ele nu au fost publicate pentru prima oară decât 450 de ani după (moartea Sfântului), în 1595, de călugărul benedictin Arnold Wion. Această circumstanţă a făcut să se presupună că ele au fost fabricate într-un interes de partid sau de conclav din 1590, când s-a ales Grigorie al XIV-lea, căci profeţiile anterioare acestui Papă, sunt foarte clare şi foarte precise. Niciun scriitor contemporan al Sf. Malachia nu face menţiune… Lumea savantă se împarte privind originea şi valoarea acestor devize – oracole, care sunt în număr de 112 (de fapt 111, şi o frază latină menţionând un papă pe nume Petre Romanul, despre care nu se ştie dacă este acelaşi ca cel desemnat prin deviza nr. 111), şi au pretenţia de a merge până la domnia ultimului Papă, care va guverna Biserica în timpul sfârşitului lumii.”
Apoi el îşi declară tulburarea, adăugând că dacă astăzi este după cum afirmă Montor (autorul Istoriei Suveranilor Pontifi Romani), “niciun om rezonabil, catolic sau de religie pretins reformată, nu crede sau nu îndrăzneşte să spună că el persistă într-o asemenea eroare”, se poate cu siguranţă să nu se ţină cont de profeţiile anterioare lui 1590, dar se întreabă ca Henrion (autorul Istoriei Papalităţii) şi admiră “cum o falsificare a acestei epoci a putut să devină atât de justă, de exemplu, ceea ce s-a întâmplat în sec. XVIII lui Pius al VI-lea.”
Această faimoasă profeţie, zisă a Sf. Malachia, despre succesiunea papilor începând cu sec. XII, a fost imprimată pentru prima oară de Arnold Wion, benedictin flamand, în Istoria Ordinului său (Veneţia, 1595, 2 volume), la pagina 307 a primului volum, unde figurează în latină. Acest călugăr erudit a publicat-o în analele oamenilor iluştri din congregaţia sa, pentru că, zice el, “nu a fost încă imprimată, şi mai mulţi curioşi doreau s-o vadă.” Născut la Douai (oraş din Ţările de Jos, spaniol în acea epocă) la 13 mai 1554; Arnold de Wion era fiul unui procuror fiscal din acest oraş. A învăţat obiceiul religios la abaţia din Ardenburg, apoi la Bruger, dar a părăsit ţara datorită tulburărilor religioase care agitau Flandra spaniolă, pentru a se stabili în Italia. Primit în ordinul Sf. Justin din Padova, s-a consacrat de atunci studiului documentelor vechi.
Înainte de a publica lucrările sale despre Profeţia papilor, le-a supus atenţiei savantului dominican Alphone Ciaconi, născut în 1540 la Baeca (Spania), şi mort la Roma în 1599. Să precizăm că principala lucrare a acestui călugăr a fost imprimată la Vatican chiar în 1601, intitulată “Vitae et res gestae Pontificum romanorum et romanae Ecclesiae cardinalium” şi ilustrată de portretele tuturor papilor, apoi de blazoanele lor, cât şi de blazoanele tuturor cardinalilor. Ciaconi va efectua primele apropieri între devizele profeţiei şi anumite elemente caracterizându-i pe papi, ca numele de familie, blazoanele sau locul de naştere. El i-a dat studiul său lui Wion pentru publicare.
Totuşi, se impune o remarcă: “curioşii” despre care vorbeşte Arnold de Wion ştiau aparent că profeţia există, dar numai în stare de manuscris. Cităm câteva remarci foarte judicioase ale unui preot venerabil din Toulouse, abatele din Tour de Noe, în paginile 28 şi 29 ale opusculului său Sfârşitul Lumii: “Acest pios benedictin l-a descoperit în 1590, într-un manuscris vechi atribuit Sf. Malachia, din fondul bibliotecii abaţiei de la Sf. Benedict din Mantua. Inspirat la Roma, era natural ca Providenţa să-l fi ascuns şi conservat într-un colţ al Italiei. Astfel călugării, mereu blestemaţi, dar totuşi întotdeauna folositori ştiinţei, au redat lumii această veritabilă minune. Tulburările din Flandra, patria sa, l-au aruncat pe acest fericit pionier pe un tern pe atunci liniştit, unde a făcut această imensă descoperire.
Iată mai întâi un om savant şi virtuos al sec. XVI care a făcut să se imprime acest oracol. Această predicţie pe care a extras-o din razele prăfuite ale unei biblioteci, o atribuie Sf. Malachia. Şi niciun contemporan nu se înscrie în fals contra unei citaţii asemănătoare? Şi nimeni nu spune nimic? Ceea ce el nu a avut nimic de spus, căci opinia publică i-a atribuit-o, de asemenea lui Sf. Malachia. De altfel, această idee a ferventului religios din Douai nu-i este personală; este sentimentul de ordine căruia îi aparţine, al unei congregaţii al cărei nume este sinonim de erudiţie şi de virtute. Şi apoi, în 1595, s-a ajuns la a treia perioadă a secolului, a Renaşterii, la epoca Renaşterii pure unde a apărut o imensă mişcare literară, artistică şi ştiinţifică, unde strălucesc celebrităţile cele mai incontestabile cu care se onorează omenirea. Deci, gândirea eminentului istoric este expresia lumii savante – însăşi, în locul nemuritoarei Profeţii a Papilor de Sf. Malachia. Nu se poate imagina nimic mai concludent în favoarea acestui incomparabil Vaticinium.”
Să precizăm că găsim erori similare în literatură a anumitor devize privind papii care au domnit înainte de 1595, ceea ce tinde de a demonstra că partea profeţiilor anterioare acestui an, este de fapt o simplă copie. Astfel, apare o eroare comisă la mijlocul sec. XVI de profesorul de teologie Panvinio privindu-l pe papa Eugen al IV-lea: conform lui, acest papă a aparţinut ordinului Celestinilor. Deviza privitoare la Eugen al IV-lea este Lupa Caelestina (Lupoaica celestină). Ori Eugen al IV-lea a fost Augustinian şi nu Celestin. O altă eroare, privindu-l pe Ioan al XXII-lea, despre care Panvinio afirmă că aparţinea familiei Dueze sau Heusse, şi că era fiu de cizmar. Deviza privitoare la Ioan al XXII-lea este De sutore Osses (Despre cizmarul din Ossa). Panvinio s-a înşelat, căci Ioan al XXII-lea aparţinea familiei Dueze dar nu era fiu de cizmar.