Vrajitoare si Vrajitori in Romania - Portal de vrajitoare si vrajitori.

Neanderthalienii au ajuns oare lângă Cercul Arctic?

Mistere

Admin

-

24/01/2019

Neanderthalienii au ajuns oare lângă Cercul Arctic?

Recent, au fost descoperite resturi caracteristice tehnicilor folosite de omul de Neanderthal lângă Cercul Arctic. Datarea lor, estimată la 8000 de ani după dispariţia teoretică a omului de Neanderthal, ridică multe întrebări. Locul de amplasare este situl Byzovaya.

O cultură niciodată descoperită până acum în apropiere de Cercul Arctic

Cultura musteriană, care s-a dezvoltat în timpul Paleoliticului mijlociu (300 000 î.e.n. – 33 000 ani î.e.n.), se distinge prin utilizarea unei game foarte diverse de unelte de tăiat. În Europa, utilizarea acestor unelte a fost exclusiv asociată cu omul de Neanderthal, dar săpăturile indică faptul că în Orientul Mijlociu au fost, de asemenea, utilizate de Homo Sapiens.

În revista Science, o echipă internaţională la care au participat cercetatori de la CNRS, a descris prezenţa acestei culturi „, situată la 1000 km mai la nord decât limita cunoscută până în prezent”, potrivit lui Ludovic Slimak.

Rămăşiţele au fost descoperite pe siteul de la Byzovaya situat în nordul Rusiei, în imediata apropiere de Cercul Arctic, pe amplasamentul actual al Republicii Komi. Ele constau din oase de mamut şi de ren, precum şi de silex. Oasele poartă urme de modificări ca urmare a activităţilor de măcelărie a vânătorilor din Musterian. Prin utilizarea de carbon-14 şi o tehnologie de stimulare optică, cercetătorii au reuşit să le dateze cu precizie.

O datare recentă şi surprinzătoare

Rezultatele indică faptul că acestea datează de 28.500 ani, adică cu 8000 de ani de la presupusa dispariţie a omului de Neanderthal. „În această perioadă nu găsim în toată Eurasia, decât culturile paleoliticului superior specifice pentru Homo sapiens”, a spus Ludovic Slimak.

Această descoperire ridică deci multe întrebări despre utilizatorii culturii musteriene în apropierea polului. Mai ales că diferite datări efectuate indică faptul că aceste rămăşiţe sunt dovezi ale unei singuri treceri.

Sunt urmele ultimilor supravieţuitori din neamul Neanderthalienilor sau deţinătorii acestei ultime culturi musteriene ar fi fost Homo sapiens depozitari ai patrimoniului lor cultural?

Neanderthalienii nu au cunoscut cu siguranţă un sfârşit unic
„Lipsa de fosile umane nu permite de a tranşa această problemă”, regretă cercetătorul. În toate cazurile, răspunsul ar fi revelator adică persistenţa unei culturi de mii de ani după dispariţia grupului biologic căruia îi este asociat. Adică persistenţa unui focar de neandertalieni într-o zonă de nord.

O ipoteză explică dispariţia acestora din urmă prin incapacitatea lor de a se adapta şi de a coloniza mediile nordice cele mai extreme de pe planetă (care cunoşteau acum 30 – 35 000 ani, o perioadă de variaţii climatice importante). Ei ar fi lăsat cale liberă omului modern care cu superioritatea lui tehnică ar fi putut ocupa întreaga Eurasie.

„Prezenţa de urme ale culturii musteriene foarte aproape de pol repune în discuţie această ipoteză climatică, precum şi presupusa sa inferioritate tehnică”, declară cercetătorul.

Oraşul dispărut Tartessos (sau Tarsis) era o colonie atlantă?

Mistere

Admin

-

23/01/2019

0

Oraşul dispărut Tartessos (sau Tarsis) era o colonie atlantă?

Geograful grec Strabon, în Comentarii istorice şi în Geografia declară că oraşul Tartessos, care era situat la gura fluviului Guadalquivir (Spania), a fost fondat cu peste 6000 de ani înaintea epocii sale (ar fi avut deci 8000 de ani).

Biblia menţionează şi ea metalele preţioase care veneau din Tarsis: “Tarsis era furnizorul tău graţie unei abundenţe de bogăţie; ea furniza agint, fier, cupru şi plumb. Javan, Tubal, Meshek traficau cu tine…”

Dar şi Herodot, în Istorii, îl menţiona: “Căci regele avea pe mare nave din Tarsis cu cei ai lui Hiram; şi la fiecare trei ani soseau navele din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.”

Toate textele concordă asupra înaltului nivel de civilizaţie şi a bogăţiilor. Numeroşi autori consideră Tartessos ca o colonie atlantă care a dispărut din motive economice atunci când s-au epuizat rezervele de metale preţioase. Dar nu ne-a parvenit nicio mărturie materială! De ce?

Copiii de nicăieri

Mistere

Admin

-

22/01/2019

0

Legendele irlandeze sunt pline de fiinţe cu pielea verde. Este un hazard? O fantezie datorată faptului că această pigmentaţie nu există la oameni?

Într-o după-amiază a lunii august 1887, doi copii au ieşit dintr-o grotă situată în împrejurimile satului Banjos în Spania. Mergeau ţinându-se de mână şi tranversând un câmp unde ţăranii se aflau la recoltat.

Era un eveniment straniu, incredibil. Copiii aveau aerul că se tem şi vorbeau o limbă de neînţeles. Hainele lor erau făcute dintr-o ţesătură necunoscută iar pielea lor era verde, ceea ce i-a frapat pe toţi cei care îi priveau cu nelinişte şi curiozitate.

Este o poveste absurdă, bizară, fără explicaţii, care ne-ar putea duce uşor cu gândul la a patra dimensiune, la o lume existând alături de noi, o lume a fantasmelor din care au scăpat probabil aceşti copii. Apariţia lor, evident, a şocat pe toată lumea.

Ţăranii erau pe cale de a se odihni după ce mâncaseră, când a apărut cuplu de copii din ieşirea unei grote. Oamenilor nu le venea să creadă ochilor şi s-au precipitat către copii care, tulburaţi şi înspăimântaţi, au început să alerge pentru a scăpa. După ce i-au prins, au fost conduşi la Ricardo Da Calno, un magistrat care era cel mai mare propietar al ţinutului.

Ilustraţie de Randolph Caldecott, The Project Gutenberg EBook, Wikipedia.

Acesta a luat-o de mână pe fetiţă, a frecat-o energic, dar culoarea verde nu a dispărut. Copiii au refuzat de a mânca ceea ce li s-a propus dar au atins cu degetele lor pâinea şi fructele părând foarte intriganţi.

Magistratul a remarcat că trăsăturile feţelor lor erau regulate şi destul de asemănătoare cu cele ale populaţiilor negre. Ochii lor erau tăiaţi în formă de migdală şi foarte împinşi în orbite. Copiii lor au stat 6 zile la, Da Calno, dar nu au mâncat nimic şi au slăbit. Nu s-a găsit niciun aliment care să le convină. Într-o zi, li s-au adus morcovi şi s-au aruncat asupra lor cu aviditate. Niciodată nu au atins altceva ca hrană!

Băiatul a slăbit aşa de tare încât, la o lună după ieşirea sa din grotă, a murit. Fetiţa a crescut însă normal şi a învăţat câteva cuvinte în spaniolă dar nu a putut să dea decât vagi explicaţii despre ea-însăşi, iar misterul său nu a putut fi dezlegat.

Ea a declarat că venea dintr-un loc unde nu exista soare şi unde nu se făcea nici zi nici noapte. S-a presupus că acolo exista un crepuscul permanent. Ea a spus: “Există o ţară luminată nu departe de noi însă suntem despărţiţi de ea printr-un fluviu foarte larg.”

Atunci când a fost întrebată cum a sosit aici, a răspuns: ”A fost un mare zgomot. Am fost luaţi într-un vârtej mare şi ne-am pomenit în grotă în apropiere de câmpul de grâu.”

A trăit timp de cinci şi a fost îngropată alături de fratele său. Există documente relative la această poveste stranie şi sunt oameni care au făcut mărturisiri sub presare de jurământ despre copiii cu pielea verde. În epocă, s-a crezut că ei au fost atinşi de o boală ca cea care atinge copiii albaştri, sau că au fost subiectele experienţelor unui anume dr. Folamur care i-a abandoant apoi în grotă.

S-a mai crezut că ei veneau de pe planeta Marte care în epocă se credea că ar fi locuită şi că slaba luminozitate solară a acestei planete le-ar fi putut da această pigmentaţie verde. Dar nu se înţelegea cum o furtună născută pe Marte i-ar fi putut proiecta vii pe Terra.

Au venit oare dintr-un univers paralel? Cine va şti vreodată? Sau au ajuns aici dintr-o lume subterană unde trăia o civilizaţie necunoscută care s-a dezvoltat de secole pe planeta noastră şi care se găseşte încă în Pământul Găunos? Este o teză îmbrăţişată de dr. american Raymond Bernard.

Într-o carte de Howard Menger intitulată Prietenii mei, oamenii din Spaţiu, există un pasaj surprinzător: “Veţi primi semne-semne indiscutabile, evidente-şi le veţi ignora sau le veţi îndepărta, crezând că spiritul vostru vă joacă feste… Dar… asta aparţine altui domeniu. Şi nu sunteţi încă deschişi; nu sunteţi încă pregătiţi. Dar nu vă neliniştiţi. Când disciplolul va fi pregătit, stăpânul va apărea.”

În sec. XII, în satul Wolfpittes (în apropiere de o insulă mică numită Bury St. Edmund) în Anglia, oamenii au observat în repetate rânduri fiinţe cu pielea verde!

Stânca îndrăgostiţilor

Legende

Admin

-

20/01/2019

0

La Peña de los Enamorados (în română Stânca îndrăgostiţilor) este un munte care se află la 880 de metri deasupra nivelului mării, situat în apropierea orașului Antequera ( în provincia Malaga, Andaluzia), în Spania.

Stânca îşi datorează numele formei sale, care amintește de o faţă privind spre cer. Mai este cunoscută sub numele de Montaña del Indio (muntele Indianului), deoarece capul seamănă cu al unui indian.
Circulă nenumărate legende despre acest munte, dar cea mai cunoscută este versiunea despre doi tineri care au trăit în secolul al XIV-lea, în timpul ultimelor zile ale dominației musulmane.
Tagzona, o tânără de origine maură, fiica şefului satului Archidona, era îndrăgostită de Tello, un tânăr spaniol din Antequera. Tagzona fiind musulmană și el creștin, era vorba de fapt de o iubire imposibilă care nu putea să fie afişată deschis, în văzul lumii.
Cu toate acestea, relația lor a fost descoperită de către tatăl fetei, care a ordonat arestarea lui Tello înainte de fi ucis. Dar acesta a fost eliberat de Tagzona și amândoi îndrăgostiţii au fugit.
S-au refugiat într-o peșteră în munți, unde au rămas ascunşi timp de două zile înainte de a fi descoperiţi de oamenii tatălui fetei. Cei doi s au decis atunci să moară împreună, sărind de pe vârful muntelui, după ce au invocat forțele pământului și cerului, cerându-le să poată să rămână așa uniţi.
După moartea lor, Natura a decis să le asculte ultima cerere. Tello a fost schimbat în piatră, cu fața întoarsă spre cer în timp ce Tagzona a fost transformată în vânt astfel încât să poată să vină mereu ca să rămână în contact cu iubitul ei.

Legenda clopotului din Huesca

Legende

Admin

-

19/01/2019

0

Legenda clopotului din Huesca este un episod celebru din istoria aragoneză. Ea povestește cum regele Aragonului, Ramiro al II-lea Călugărul, ar fi decapitat în 1136 doisprezece nobili care s-au revoltat împotriva lui, după ce i-a chemat la palatul său din Huesca, aparent pentru a le arăta că despre un astfel de clopot mare nu s-a auzit în toată țara. Povestea face parte acum din folclorul aragonez.

Alfonso I, regele Aragonului, a fost poreclit „luptătorul” pentru lupte fără sfârşit pe care le-a purtat împotriva liderilor musulmani din taifa de Saraqusta (un stat musulman independent siutat în estul Spaniei între 1018 şi 1110).
Cu toate acestea, fost bătut sever și rănit la 17 iulie 1134 în bătălia de la Fraga. A murit câteva săptămâni mai târziu, lăsând regatul fără niciun moștenitor. Dar prin testament, regele Aragonului l-a lăsat moştenire ordinului religios militar al Templierilor, zis Ospitalieri şi al Sfântului Mormânt!
În 1135, refuzând testamentul lăsat de Alfonso I, nobilii l-au ales pe Navarra Garcia V ca rege, în timp ce aragonezii l-au preferat pe fratele lui Alfonso I, Ramiro al II-lea. Episcop de Roda și Barbastro atunci când a fost ales de Adunarea de la Jaca, a primit porecla de „Călugărul”. Încă din primele zile ale domniei sale, cum era de aşteptat, noul rege s-a confruntat cu revolta nobilimii.

Potrivit Cronicii lui San Juan de la Pena, din secolul XIV, Ramiro al II-lea, preocupat de rebeliunea nobilimii aragoneze, ar fi trimis un mesager la starețul mănăstirii din Saint-Pons de Thomières, fostul său superior.
Mesagerul-a ajuns la lăcaşul de cult, dar în grădina abației, ar fi tăiat trandafirii care îi depășeau pe alţii: abatele l-ar fi sfătuit pe rege să facă același lucru! La scurt timp, Ramiro al II-lea i-a convocat pe cei mai importanţi nobili ai regatului din Huesca, pe motivul de a le arăta un clopot care putea fi auzit în tot regatul. Apoi, a cerut să fie decapitaţi cei douăsprezece nobili cei mai vinovaţi. Gestul regelui i-ar fi terorizat pe nobili într-o aşa de mare măsură încât aceştia au renunţat la revolta lor.
Versiunile populare au mai adăugat un detaliu. Nobilii au fost decapitați pe când au intrat, la rândul lor, în sala unde urmau să se adune. Capetele lor au fost aranjate într-un cerc unde cel al episcopului de Huesca, cel mai rebel, a fost plasat în centru pentru a servi drept exemplu.

Bloody Mary

Legende

Admin

-

18/01/2019

0

Bloody Mary este o legendă urbană americană, povestea unei fantome care apare atunci când îi pronunți numele numele de mai multe ori (variază de la o versiune a legendei la alta) în fața unei oglinzi iluminate de o lumânare.
Bloody Mary, altfel spus Mary cea sângeroasă sau Feciaora sângeroasă, ar fi în funcție de versiuni, o mamă care şi-a pierdut copilul și s-a sinucis, o femeie care a murit la naștere …
Conform altei legende, Mary era fiica doctorului Mumford. Atinsă de difteriei, o boală incurabilă în timpul său și extrem de contagioasă, tatăl ei s-a decis să o îngroape de vie și i-a agăţat o frânghie la o mână conectată la un clopoţel în caz că s-ar trezi.
Mama ei, îngrijorată, a rămas lângă trupul neînsufleţit al fiicei sale şi tatăl a înţeles imediat că va muri de frig dacă va rămâne afară. Imposibil de a o determina să părăsească mormântul, i-a injectat morfină.
A doua zi, doctorul s-a dus la mormântul fiicei sale și a văzut că clopoţelul era pe jos. Apoi s-a grăbit să dezgroape sicriul lui Mary.
Când l-a deschis, şi-a văzut fiica iubită moartă cu mâinile roșii de sânge, cu unghiile rupte după ce şi-a zgâriat pereţii propriului sicriu. Mary a murit de mâna tatălui său!

Un ritual
În tradiția americană, Bloody Mary poate fi invocată printr-un ritual.
Pentru a face acest lucru, trebuie să aveţi:

O oglindă
Două lumânări
O cameră întunecată
Trebuie apoi să puneţi o lumânare pe fiecare parte a oglinzii, după care fixaţi reflectarea feţei în oglindă. Aici avem două alternative: fie pronunțăm de trei ori numele lui Bloody Mary, în timp ce se fixează oglinda; sau pronunță de treisprezece ori, întorcându-vă spre dvs., numele lui Bloody Mary, din ce în ce mai puternic.
Conform unei alte legende urbane, se poate spune, de asemenea, Bloody „Bloody Mary” de trei ori și se adaugă „am omorât copilul” . În această variantă, ea ar apărea ca să-l omoare pe Invocator şi-şi va anunța apariția prin sunetul unui clopoţel.
În Canada, Bloody Mary este asociată cu Fecioara Maria, iar invocatorul o va provoca pronunțând cuvintele „Sfânta Maria, fecioară a sângelui.” În Anglia, ea ar fi invocarea Mariei Tudor, fostă regină a Angliei, poreclită Bloody Mary.

În largul coastelor Australiei a fost filmată o sirenă

Legende

Admin

-

17/01/2019

0

În largul coastelor Australiei a fost filmată o sirenă

Este legendă sau adevăr? Încă ne îndoim… Şi totuşi, din când în când apar unele dovezi care vin să ateste faptul că sirenele nu reprezintă o simplă fabulaţie a oamenilor ci o realitate, un secret dezvălui prin hazard.

Recent, s-a filmat o sirenă în larul coastelor australiene. O fiinţă ciudată ieşind din apele învolburate ale oceanului.

Înregistrarea video pare reală şi nu există niciun fel de montaj. O altă sirenă a fost filmată cu telescopul în largul mării.

Adevăratul Paul McCartney ar fi murit în anii’60

Legende

Admin

-

16/01/2019

0

Potrivit unei legende urbane, unul dintre faimoşii Beatles ar fi murit în anii’60. Conform mai multor mărturii, Paul McCartney ar fi murit într-un accident de maşină în 1966. De atunci, l-a înlocuit o sosie! Această legendă se numeşte PID (Paul Is Dead), şi-a fost răspândită de un disc-jockey american pe nume Russ Gibb.

770px-The_Beatles_and_Lill-Babs_1963 — PRESSENS BILD (Mikael J. Nordström), Wikipedia

Dar iată şi câteva indicii pe care oamenii cred că această legendă le ridică totuşi:
. La sfârşitul piesei Strawberry Fields Forever, unele persoane au putut să-l asculte pe John Lennon murmurând „I burried Paul”: L-am îngropat pe Paul. . Alţii au văzut că insigna pe care o purta Paul McCartney de pe coperta albumului Sergent Pepper, era scris OPD, ceea ce înseamnă: „Officialy Pronounced Dead”: Declarat oficial mort.
. În cântecul A day in the life, se poate auzi fraza „He blews his mind out in a car”: „şi-a pierdut creierul în maşină” care s-ar putea de fapt referi la incidentul tragic petrecut cu Paul McCartney.
Şi din 1969, acest zvon tot continuă să se răspândească şi să creeze îndoieli.

Ducele de York a văzut Olandezul zburător

Legende

Admin

-

15/01/2019

0

Tânărul Duce de York, viitorul rege al Angliei sub numele de George al V-lea, a servit în Marina Britanică până 1891. În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii s-a găsit, în compania fratelui său Prințul Albert Victor, la bordul navei-şcoală La Bacchante care făcea ruta spre Sydney, Australia.

Olandezul zburator
Pe 11 iulie 1881, în timp ce barca naviga în apele australiene, Ducele de York a avut viziunea navei fantomă identificată ca fiind Olandezul zburător. El a menționat în jurnalul său de bord:
„În mijlocul unei lumini roșii, se distingeau clar marinarii, vâslele și pânzele unui bric de aproximativ două sute de yarzi (cca 180 metri) de la babord înainte. Paznicul de seviciu a semnalat nava foarte aproape și ofiţerul de cart a văzut-o de asemenea, clar, de pe pasarelă. Serviciul de cart de la mijlocul navei a văzut-o de asemenea şi a fost trimis acolo, dar când a ajuns, nu a putut vedea niciun semn de barcă materializată. Noaptea era limpede, marea calmă. Treisprezece persoane, în total nu puteau nega că au văzut-o. ”
Mai mult decât atât, marinarul de cart care era în catarg a căzut în mod ciudat și a murit pe loc.

Legenda oraşului Is (Ys)

Legende

Admin

-

14/01/2019

1

În secolul V, bunul rege Grandlon domnea peste Cornouaille. Din dragoste pentru unica sa fiică, Dahut, a cerut să se construiască un oraş minunat care se situa, se zice, lângă actualul golf Douarnenez. Dar furia divină s-a abătut peste Is şi a anunţat dispariţia vechilor culture şi triumful primei ere creştine.

Ce legendă minunată ca cea a unui rege creştin care a construit cel mai frumos şi cel mai opulent oraş din tot Armorique cu ajutorul Korriganilor, personaje folclorice aparţinând mai mult tradiţiei celtice.
O dată în plus, simbolica unei lupte inegale între creştinismul triumfător şi druismul celtic, misteriosul oraş Is nu şi-a dezvăluit încă toate secretele…

Ce povesteşte legenda?

Marele rege Gradlon (Gradlon Meur) a răpit, în cursul unei expediţii maritime pe coastele Scandinaviei, o zână războinică, care i-a dăruit o fiică, pe nume Dahut, după care a murit.
Obsedat de dispariţia soţiei sale, regele nu şi-a mai găsit niciodată altă femeie pe care să o ia drept soţie şi şi-a crescut singur fiica, care a devenit o prinţesă magnifică.
În timpul unei partide de vânătoare în pădurea Neved, regele a făcut cunoştinţă cu sfântul Corentin, pustnic creştin care a reuşit să-l convertească la noua credinţă în timp ce fiica lui a rămas profund ataşată de vechile culte.
Pentru a-şi mulţumi copilul, Gradlon a pus să i se construiască un oraş magnific: Is. Ridicat pe un polder, era protejat de mare de un dig. Ecluzele, construite cu ajutorul korriganilor invocaţi de Dahut, se deschideau la maree scăzută pentru a evacua apa râurilor şi se reînchideau în timpul fluxului. Porţile mării nu se puteau deschide decât prin mijlocul unor chei grele pe care regele le păstra la pieptul său, se spune.

Misteriosul Is

Fiica lui Gradlon era instabilă emoţional şi în fiecare noapte avea un alt iubit pe care îl strangula însă în zori. Comportamentul său, lipsit de morală, a antrenat întreaga populaţie a oraşului în cele mai teribile orgii.
Sfântul Gwenole venea des de la Landevennec pentru a încerca să restabilească situaţia, dar locuitorii nu-l ascultau sub nicio formă… În consecinţă, Dumnezeu a decis de a livra oraşul cuprins de păcat Satanii.
Un prinţ necunoscut şi-a făcut apariţia în oraşul maiestuos Is şi a subjugat-o foarte repede pe Dahut cu privirea sa fascinantă. Pentru a-i place, a făcut un gest extrem: i-a luat tatălui său, regele, cheile faimoase din aur şi i le-a dat. Tocmai era maree atunci când au fost deschise ecluzele. Valurile au înghiţit pur şi simplu oraşul.
Graţie sfântului Gwenole, regele Gradlon a putut să se salveze pe cal, dar pentru asta a trebuit să-i ceară episcopului să o împingă pe fiica lui care se ţinea de coama animalului îngreunând fuga. Astfel, Gradlon şi-a sacrificat fiica în valurile turbate şi a reuşit să-şi salveze viaţa, dar şi pe cea a sfântului Gwenole.
În urma lor, marea acoperise deja acoperişurile celor mai înalte edificii din oraş.

Clopotele oraşului sună încă…

În mitologia celtică, Yann Brekilien afirmă că “scunfundarea oraşului datorită unei unde de maree, în secolul V, are toate şansele de a nu fi o legendă, că este un fapt istoric căreia populaţia i-a păstrat o amintire oribilă. În timpul anumitor maree mari, se întâmplă ca marea, pe fundul golfului Douarnenez, să descopere vestigii de construcţii şi, pe plaja de la Trezmalaouen, vecină cu Ris, o pădure de stejari şi de tisă culcată, cu rădăcinile către larg, cu crengile spre pământul ferm. În plus, un mare număr de drumuri romane converg spre fundul golfului Douarnenez şi se afundă sub ape…”
Pe plaja de la Ris, la 2,5 km est de Douarnenez, se poate vedea în timpul unor maree mari, un fragment de zid din cărămidă roman care se afundă în nisip. Este bine cunoscut de către geografi, de altfel.
A existat cu adevărat faimosul oraş Is? Se povesteşte că pescarii din Douarnenez, atunci când marea este calmă, aud des clopotele sunând din pescarii…

Legenda piticilor valoni

Legende

Admin

-

13/01/2019

0

Se spune că în regiunea Valonia din Belgia, în pădurile din Seraing, într-o peșteră mică numită gaura din Ausnî ar fi trăi pititici care vorbeau o limbă necunoscută.
Ei au ascuns o carte de iniţiere în vrăjitorie, cartea lui Agrafa care le-a permis să trăiască și să rămână mici.
Din acel moment, piticii au început să-şi ducă pantofii vechi la reparat la intrarea în gaura de la Ausnî, cu unele monede sau ceva de mâncare, pe care îi recuperau în dimineața următoare noi nouţi.

Într-o zi de toamnă un tânăr dornic să înveţe tainele vrăjitoriei, a profitat de absența lor pentru a sustrage cartea Agrafei. Dar când a ieșit din peșteră, s-a găsit imediat înconjurat de o sută de pitici furioşi care-l amenințau.
În acel moment, a sosit şi tatăl tânărului, a smuls cartea din mâinile lacome ale fiului său jos și a citit formulele magice. Brusc, piticii au dispărut în fum.
Unii spun că din acea zi nu mai trăieşte niciun pitic în această pădure şi alţii susţin că tânărul hoț a fost pedepsit pentru fapta sa și a fost transformat la rândul său în pitic drept pedeapsă pentru a veghea pentru totdeauna asupra cărţii sacre.
Se pare că în zilele cu vânt puternic, dacă facem linişte, este posibil să se audă printre ramurile copacilor strigătul piticului din adâncurile peşterii, singurătatea lui și remușcările veșnice.

Shangri-La

Legende

Admin

-

12/01/2019

0

Shangri-La este un loc fictiv care este descris în romanul Lost Horizon (Orizonturi pierdute), scris de romanicerul britanic James Hilton în 1933.
În Biblia lui Darwin, un roman de James Rollins, o parte a istoriei se petrece la Shangri-La, situat în munţii Himalaya. Notele autorului de la sfârșitul romanului precizează: „Shangri-La a fost descoperit adânc în Himalaya în 1998, o oază verde luxuriantă şi de apă vie, pierdută în mijlocul vârfurilor de gheață. Mai e ceva ascuns acolo? ”
În această carte se vorbeşte despre un loc închis la extremităţile vestice ale Himalayei și în care vom vedea peisaje minunate; timpul este extins într-o atmosferă de pace și liniște. Romanul în cauză al lui Rollins spune povestea supraviețuitorilor unui accident de avion care reușesc să ajungă la o lamaserie utopică numită „Shangri-La”, la granițele Tibetului.
Articolele Joseph Rock, un botanist, lingvist, explorator și geograf american de origine austriacă publicate în National Geographic l-au inspirat pe James Hilton în romanul său Lost Horizon unde evocă o comunitate din Himalaya sub numele de Shangri-La.
De fapt, numele și conceptul de Shangri-La ar fi fost inspirat de mitul indo-buddhist Shambala, introdus în Occident în secolul al XIX-lea.

În India, un La este o prelungire de munte. Shangri-La înseamnă deci „gâtul lui Shangri.”
O sugestie general considerată pentru de Shangri-La a lui Hilton este Valea Hunza din nordul Pakistanului, în apropiere de granița tibetană, pe care Hilton a vizitat-o cu câțiva ani înainte de publicarea romanului său. Această vale verde retrasă, înconjurată de munți, închisă la capătul de vest al munţilor Himalaya, se apropie semnificativ de descrierea romanului prin descrierea sa geografică cât şi prin modul de viață al oamenilor care nu știu ce este aceea o boală, trăiesc centenar, nu posedă nici bănci, nici puşcării.
În China, județul Zhongdian (Gyalthang în tibetană) a fost redenumită Shangri-la (Xiānggélǐlā, în limba chineză) în 2001, pentru a atrage turiști. Legendarii munți Lun Kun din Tibet oferă alte posibile văi pentru a se putea localiza Shangri-La.
După ce au vizitat comitatul autonom tibetan Muli situat la sud de Sichuan în 1999, exploratorii americani Ted Vaill și Peter Klika au declarat că mănăstirea Muli din această regiune îndepărtată a fost modelul de Shangri-La al lui James Hilton.
Acesta din urmă ar fi aflat despre existenţa oraşului mitic din literatura de specialitate cu privire la acest sector publicate de exploratorul austro-american Joseph Rock în revista americană National Geographic la sfârșitul anului 1920 și la începutul anului 1930.

Legenda zânei Abonda

Legende

Admin

-

11/01/2019

0

Abonda este o zână binefăcătoarecare care venea în tăcerea nopţii. Se pare că ar fi fost venerată în Franța Evului Mediu, deoarece îi vizita pe oamenii săraci pentru a le aduce noroc. Nimeni nu pretinde că avăzut-o!Dar în zori, ea vizita pătuţurile copiilor ca să vadă dacă aveau de toate. Zâna avea capacitatea de a renaşte în inimile oamenilor disperaţi bucuria şi de a însămânţa speranţa şi încrederea în viitor.

Numele zânei Abonda aminteşte de fapt de Abundenţă, divinitate alegorică în mitologia greacă. Dar numai cărțile vechi de referință par să o evoce!
Nicolas de Cusa relatează că în timpul călătoriei sale în Alpii francezi, s-a întâlnit cu două femei în vârstă. Folcloriștii din secolul al XIX-lea au crezut că ea provine din mitologia celtică, dar este mai degrabă inspirată de Abundență (Abundantia) descrisă de Ovidiu.
Pentru copiii mici, era o zână bună care le aducea daruri de Crăciun şi fericire.

Cine a construit Luna?

Mistere

Admin

-

09/01/2019

0

Satelitul planetei noastre a fascinate dintotdeauna omul. Oamenii de ştiinţă sunt unanimi: Luna nu ar fi trebuit să existe!

Mărimea Lunii comparată cu a Pământului sursa Wikipedia — Mărimea Lunii comparată cu a Pământului
sursa Wikipedia

Ea nu se supune nici uneia dintre regulile astro-fizice şi nimeni nu a reuşit să impună teoria originii şi a formării sale acum 4 miliarde de ani. S-a sugerat că după coliziunea cu un meteorit, o mare bucată din Terra s-a desprins pentru a forma Luna. Sau că ea era o planetă mică, pe care a captat-o orbita noastră. Ori că ea a fost formată în acelaşi timp cu Terra. Cercetătorii au descoperit de asemenea un ordin coerent de numere întregi în geometria şi dimensiunile Lunii.
Ei au căutat acest mdel geometric pe celelalte planete ale sistemului solar însă nu l-au găsit. Se poate remarca totodată că Luna nu posedă aproape niciun metal greu şi astronomii merg până acolo încât se gândesc că ea nu are miez!
Trebuie amintit că având un sfert din mărimea Terrei, Luna nu are decât 1% din masa planetei noastre (mai precis 1/83 din masa planetei noastre) şi densitatea sa seamănă mai mult cu cea a unui înveliş decât cu cea a unei planete. Oamenii de ştiinţă din cadrul misiunilor Apollo au explicat aceste anomalii postulând că Luna nu ar avea decât un miez mic şi confirmă în 1998, că ea nu reprezenta decât 3% din masa sa totală (contra 30% pe Terra).
O altă anomalie i-a lăsat perplecşi pe astronomi. Conform legilor gravitaţiei universale, Terra ar trebui să aibă de 4 ori viteza sa de rotaţie actuală pentru a explica interacţiunile Terra-Lună în sistemul solar. Trebuie de asemenea adăugat la asta imposibilul hazard care face ca faţa sa ascunsă să fie invizibilă timp de 365 de zile pe an şi că atunci când se analizează geologic aceste două corpuri foarte apropiate, Terra obţine ca prin magie toate substanţele minerale şi feroase şi Luna niciuna!
În 1997, colonelulu Philip Corso, membru al Consiliului Naţional de Securitate a declarat: ” Armata SUA şi US Air Force posedă 122 de fotografii luate de astronauţi pe Lună arătând o prezenţă extraterestră”.

Misterul de la Atlit Yam

Mistere

Admin

-

08/01/2019

0

La Haifa, în Israel, cavalerii templierii au construit un fort redutabil, ridicat pe fundaţiile unui port fenician foarte vechi.
La o jumătate de kilometru în larg, în 1984, echipa de cercetători condusă de către arheologul Ehud Galili de la Universitatea din Haifa a făcut o descoperire extraordinară în timp ce făcea arheologie subacvatică.

Godefroy de Bouillon şi liderii Primei Cruciade. Sursa Wikipedia.

Oamenii de ştiinţă au găsit artefacte de tot felul: roţi, monezi, arme etc. La o adâncime de zece metri, scafandrii israelieni au descoperit o structură neobişnuită, eliberată de nisip din cauza unei furtuni foarte puternice. Cum s-ar putea însă explica prezenţa ei la aproximativ 400 de metri de coasta isrealiană?
Primele săpături subacvatice au revelat faptul că acest sit arheologic era de fapt un oraş din epoca Pietrei, vechi de cel puţin 9.000 de ani şi care a fost înghiţit treptat de mare, acum aproximativ 6.000 de ani, ca urmare a topirii gheţarilor. Cândva, se întindea pe cel puţin 40.000 de metri pătraţi!
Cercetările au durat circa 25 de ani deoarece vorbim despre cel mai mare şi important sit arheologic preistoric de pe coasta Mediteranei. Arheologii au descoperit case, zeci de schelete de oameni, cel mai vechi puţ din lume mărginit cu pietre, un altar din piatră asemănător celui de la Stonehenge, precum şi urme de ADN printre cele mai bine păstrate din preistorie.
În apropiere se găseşte castelul Pelerin, o fortăreaţă a templierilor care nu a fost niciodată cucerită de către Islam.

Oare Americile au fost descoperite de exploratorii romani?

Mistere

Admin

-

05/01/2019

0

Oare Americile au fost descoperite de exploratorii romani?

Cei mai mulți istorici sunt de acord că navigatorul Cristofor Columb a descoperit America. Numai că descoperirea recentă a unei săbii vechi de bronz lângă Oak Island, în provincia Nova Scotia (Canada) ar putea anula ceea ce ştim şi deocamdată acceptăm.

Acest obiect uimitor a fost găsit în ocean, cu mai mulți ani în urmă de către un pescar și fiul său. Recent, această sabie, care a aparținut pe rând mai multor membri ai familiei marinarului canadian, a ajuns în mâinile fiului său, care a luat decizia de a-l contactat pe cercetătorul J. Hutton Pulitzer.

Omul de știință a efectuat teste și a stabilit că arma datează din epoca romană! A ajuns pe continent adusă de către exploratorii din puternicul Imperiu Roman? Pentru a avea mai multe argumente istorice, va căuta în zona în care sabia a fost găsită lângă o barcă abandonată.

„Epava este încă acolo și nu a fost excavată. Am scanat zona şi ştim exact unde se află, ” a declarat omul de ştiinţă, care consideră că aceasta este „cea mai importantă descoperire făcută vreodată despre cele două Americi.”

Cu toate acestea, în prezent, mulți arheologi se îndoiesc de veridicitatea acestei descoperiri.

Descoperirea unui cip de acum 200 de milioane de ani

Mistere

Admin

-

04/01/2019

0

Cine avea cip în urmă cu 200 de milioane de ani pe Terra? Este vorba de un rest lăsat de vreo expediţie extraterestră?
Sau care provine poate de la o altă civilizaţie de pe Terra dar necunoscută nouă? Cipul a fost descoperit în Labinsk, lângă Kuban, regiunea Rostov, în Rusia de un pescar şi este impregnat într-o piatră.
Este o descoperire incredibilă, fantastică, cu ajutorul căreia putem să vedem cu alţi ochi trecutul planetei noastre, despre care nu ştim prea multe.

https://www.youtube.com/watch?v=VaO5j5vsaKo