Alessandra Lucrezia Romola – cunoscută în lumea religioasă drept Caterina de Ricci – a fost o călugăriță dominicană din Ordinul al Treilea, cunoscută în întreaga lume pentru misticismul său extrem și pentru evenimentele extraordinare din viața sa.
S-a născut în Florența la 23 aprilie 1522. Tatăl ei, Pier Francesco Ricci aparţinea unei familii vechi și respectată de bancheri și comercianți. Mama sa, născută Ricasoli, a murit când copilul era încă mic și Alessandra a fost crescută de o mamă vitregă dar cu sufletul mare, Fiammetta da Diacceto. Acesta din urmă a observat la fetiţă o tendință neobișnuită spre sfințenie – în special la rugăciunea solitară – şi a făcut tot posibilul pentru a o încuraja să și-o dezvolte.
Încă din copilărie, Alessandra s-a hotărât să se alăture unui ordin religios de respectare strictă dar entuziasmul copilăriei şi-a pus amprenta şi a trecut ceva timp până să ajungă să facă acest pas.
Vocația ei a fost în cele din urmă decisă în timpul șederii în Prato (în Toscana), unde a făcut cunoştinţă cu mănăstirea dominicană Sf. Vincent, fondată în 1503 de către nouă femei care au fost discipole fervente ale lui Savonarola, un dominican condamnat în cele din urmă pentru fanatismul lui deoarece a impus dictatura teocratică la Florenţa, fiind chiar excomunicat de Alexandru al VI-lea. În 1498, Papa l-a acuzat de erezie, de profetism şi de eroare religioasă. A fost ars pe rug la Florenţa, la 23 mai 1498
Alessandra a putut să găsească la mănăstirea Sf. Vincent un spirit de fervoare religioasă destul de mare, capabil să satisfacă idealul său; și după ce a avut unele probleme cu tatăl ei, a devenit novice, a luat vălul în 1535, la vârsta de 13 ani (adoptând numele de Caterina). În vremea sa, la vârsta de 13 ani fetele nobile se căsătoreau.
Atât în timpul noviciatului cât mai ales timp de patru sau cinci ani din profesia ei, a fost expusă la umilirea comunității, fiind incapabilă de a înțelege unele favoruri supranaturale pe care le-a primit. Din fericire, sfințenia și umilința ei în cele din urmă au triumfat. Caterina a fost apoi aleasă în mai multe posturi importante, în cele din urmă fiind stareță sau sub-stareță până la moartea sa.
În toți acești ani în timp ce-şi efectua cu conștiinciozitate îndatoririle sale religioase, a simţit şi a manifestat un interes deosebit pentru toată familia sa – mai ales pentru frații săi – și pentru mulţi prieteni și „copii spirituali”.
Caterina de Ricci a cunoscut un extaz miraculos, autentificat cu cea mai mare grijă, în care se afla în fiecare săptămână, de joi la prânz până vineri la orele 16, timp de mai mulți ani.
În această stare, a trecut prin toate etapele de pasiune ale lui Iisus Christos, realizându-le efectiv. Ea le-a prezentat apoi altora, într-un mod remarcabil, tot ceea ce Fecioara Maria a suferit când a fost martoră la eveniment.
Marele „Extaz al Patimilor” a venit pentru prima dată în februarie 1542, când Caterina nu avea încă douăzeci de ani. Apoi l-a repetat în fiecare săptămână timp de doisprezece ani, după care acordarea de rugăciuni de către Caterina și de comunitatea ei, s-au oprit.
Reputația acestui eveniment a adus la mănăstirea din Prado foarte mulți oameni din toate categoriile sociale, făcând-o repede faimoasă, cât şi respectul pentru suferințele religioase suportate de către Caterina de Ricci.
Ea a trăit într-o epocă de mari sfinți, printre contemporanii săi numărându-se: Carol Borromeo, Filip Neri și Maria Magdalena din Pazzi. Se spune că ar fi avut, cu ultimele două personalităţi interviuri calificate şi miraculoase, deoarece nu i-a întâlnit niciodată fizic.
Caterina de Ricci a murit în Prato la 2 februarie 1590, în vârstă de 68 de ani. După ce cazul ei a fost cunoscut mai târziu, a fost beatificată în 1732 de către Papa Clement al XII-lea și canonizată de Papa Benedict al XIV-lea în 1746.
Urmașii direcți din comunitatea sa trăiesc în continuare în mănăstirea Sfântului Vincent (numită acum de obicei Sf. Caterina) unde se află corpul său. Este sărbătorită la 13 februarie.