joi, 21 noiembrie, 2024
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 1050x250 Anastasia Venus

Fenomene paranormale la castelul din Combourg

Trebuie citit

Castelul Combourg este situat în Bretania, pe Ille-et-Vilaine, la jumătatea distanței dintre Rennes (39 km) și Saint-Malo (36 km), în Franța.
A fost construit între secolele XII – XV-lea pe un deal, pe marginea „Lacului Liniştit”.
Episcopul din Dol, Junkené sau Guiguené, fiul vicontelui Haimon d’Aleth, a ridicat la Combourg primul castel în 1016 pentru a proteja fieful său din Comburnium. La începutul secolului al XI-lea, Guiguené a construit o temniţă pentru fratele său Rivallon, primul senior local, care a primit titlul de „purtător de cuvânt al Sf. -Samson”, protectorul catedralei din Dol.
În 1162, Combourg a trecut prin alianță sub conducerea lui Harsulfe de Soligné, soțul lui Yseult de Dol, apoi a trecut sub administraţia Châteaugiron-Malestroit, la mijlocul secolului al XlV-lea.

Combourg_chateau
Sursă foto: Wikipedia

În 1553, castelul a fost dobândit prin moștenire de către marchizul de Coëtquen, și în secolul al XVIII-lea descendentul său, ultimul cu acest nume, a cedat castelul fiicei sale, soția lui Emmanuel- Félicité de Durfort, duce de Duras (mareşal al Franţei).
Dar în mai 1761, ducesa de Duras și soțul ei l-au vândut lui Auguste René de Chateaubriand (1718-1786) de St. Malo, angajat în marina comercială, tatăl viitorului scriitor François-René de Chateaubriand. Familia lui s-a stabilit acolo în mai 1777 și el şi-a petrecut doisprezece ani din tinereţea sa într-o atmosferă destul de tristă, periaodă care i-a rămas întipărită în memorie.
În 1786, René-Auguste a murit în singurătate, paralizat, din cauza unei congestii cerebrale. A fost îngropat în biserica din sat; fiul său cel mare, Jean-Baptiste, magistrat în Parlamentul de la Paris și soția, Aline Le Peletier de Rosanbo, nepoata lui Malesherbes, au moștenit castelul.
La 22 aprilie 1794, fratele său, Jean-Baptiste, soția sa și tatăl său Malesherbes, avocat al regelui în 1793, au fost ghilotinaţi!
Domeniul a fost confiscat iar castelul a fost jefuit și ars, apoi restituit în 1796 lui Ludovic Geoffroy, pe atunci în vârstă de șapte ani, care nu va veni însă niciodată să-l vadă.
Castelul va fi cumpărat mai târziu de unchiul și tutorele său, contele de Tocqueville, tatăl lui Alexis de Tocqueville. În 1848, Gustave Flaubert a vizitat castelul şi va lăsa o descriere impresionantă.
Se crede că în timpul construcţiei castelului, în Evul Mediu, în zidurile sale a fost zidită de vie o pisică neagră în scopul de a-l proteja împotriva diavolului.
Se spune că fantoma acelui animal torturat bântuie locul şi că silueta sa înfricoşătoare se plimbă pe coridoarele vaste din castel. Oamenii din Combourg aud des mieunatul pisicii la miezul nopţii, iar uneori zăresc ochii sticloşi care par să-i înghită.
Chateaubriand a evocat în scrierile lui fantomele care ar popula casteulul de la Combourg. Astăzi, impunătoarea citadelă este proprietatea unuia dintre descendenţii marelui scriitor francez.
Partea cea mai vizată din castel de fenomene paranormale ar fi “camera roşie”, a lui René-Auguste de Chateaubriand.

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulţumiri pentru vrăjitoarea Maria din Craiova primite din Anglia și din toată lumea

Nu credeam că o să ajung să mi se facă vrăji, mai ales că nu credeam în ele până...

Mulțumiri pentru vrăjitoarea Mercedeza din America și Italia

Intrasem într-un anturaj nefast al jocurile de noroc, pierdeam zilele și nopțile la rând, eram dependent și făceam rău...

Mulţumiri recente din Europa și Canada pentru vrăjitoarea și tămăduitoarea Milena

Mulţumesc din suflet clarvăzătoarei și tămăduitoarei Milena pentru că mi-a readus liniştea în familie şi vindecarea soţului meu de...

Mulțumiri din Ardeal și Italia pentru regin Magiei Albe din România Maria Câmpina

Mulţumesc enorm doamnei Maria Câmpina, regina magiei albe din România, care a reuşit să mă scape de impotenţă și de...

Mai multe articole ca acesta