De-a lungul secolelor sultanii s-au desfătat în plăcerile haremurilor lor fabuloase. Negrese și femei albe dansau superb, cu gesturi lascive pentru a-şi impresiona privitorii. În jurul lor bărbaţii fascinaţi de ceea ce vedeau fumau din narghilea, consumau ceai, harpele cântau imprimând ritmul cadânelor cu corpuri sexy, parfumate și cu pielea catifelată unsă ca să atragă şi mai tare privitorii. Pentru unii, paradisul exista, fără îndoială, în haremurile din Istanbul!
Haremul era în viziunea multora o școală pentru femei frumoase, fine, elegante, educate, puternice care continuau să creeze intrigi pentru a ajunge să fie preferatele stăpânului. În schimb alţii vedeau în harem o închisoare de femei capturate şi islamizate prin forță. Dacă erau însă norocoase, ajungeau în patul sultanului.
Aceste femei necăjite trăiau în fond în singurătate, erau frustrate şi supravieţuiau într-un climat de ură și gelozie, care putea ajunge cu uşurinţă până la crimă. Îşi ofereau corpul numai că să trăiască! De fapt, locul plăcerii era unul blestemat…
Avem puține mărturii reale ale acestei instituții, căci ușile haremului au rămas închise. În tablourile unor genii ale picturii ca Picasso, Delacroix, Ingres sau Matisse vedem femei lascive goale și frumos proporţionate, atrăgătoare. Haremul era considerat doar locul de bucurie aflat la limita dezmățului, dar cel mai probabil era un loc blestemat pentru sclavia albă şi sexuală.
În Imperiul Otoman, termenul de harem se aplica în primul rând familiei suveranului.
Pașa sau bey-ul din Tunis avea la dispoziţia sa localuri rezervate cu sute de femei, numite haramlik-uri, chiar cartiere întregi de femei. Fiecare palat al bey-ului avea haremul său. Numărul şi originile acestor femei dădea un aspect insolit şi exotic haremurilor ceea ce-i făcea pe europeni să fantasmeze. Aici se găseau sclave albe din zona Mediteranei sau negrese superbe, cumpărate de la Istanbul sau care căzuseră pradă în urma unor incursiuni piratereşti.
În haremul din Tunis, codul de conduită era strict şi urma cutumele celor de la Istanbul: numai suveranul avea drept să acţioneze în cadrul acestui spaţiu al plăcerii după bunul său plac.
Una dintre femeile europene care a trăit în haremul din Tunis se numea Mannana. La 13 sau 16 ani, a fost capturată în Marea Mediterană în 1709 de un pirat. Vrăjit de frumuseţea ei, a protejat-o faţă de camarazii săi. Intrată în harem, fata a fost oferită lui Hussain Ibn Ali de propia lui soţie, Fatma Uthmana, fiica cea mai mică a celebrei Aziza Uthmana. Nouă ani mai târziu, frumoasa genoveză l-a născut pe Mohammed Errachild care va ajunge pe tron peste 18 ani.
Structural, haremul era compus din două părţi distincte: pe de-o parte zonele comunele şi unul sau două etaje constituind apartamentele nobiliare pe de altă parte. Zonele comune erau dispuse în jurul uneia sau mai multe curţi, cuprinzând hammamurile, rezervate proviziilor, bucătăriilor, camerelor de locuit ale servitorilor şi sclavelor. Erau spaţii sărăcăcioase, goale de obicei. Oamenii de culoare nu aveau acces aici. Locuiau în altă zonă şi erau folosiţi la munci cele maigrele.
Se spune că în 1858, haremul din Tunis număra 1.000 de femei!