Kevin a avut o experienţă incredibilă, de neuitat. Iată ce povesteşte el:
« În august sau în septembrie 1987 (n.red. – mai târziu, el a declarat că totul s-a întâmplat la 2 septembrie 1987), am părăsit Ross River (unde locuiam şi mă îndreptam către înălţimea de la North Canol Road) (n.red – este unul din numeroasele drumuri forestiere din nordul Canadei) pe motocicleta mea, pentru a merge la vânătoare.
Prevăzusem de a rămâne trei zile în regiune între Sheldon Lake şi Macpass. Unul dintre colegii mei şi unul dintre prietenii mei trebuiau să vină să mă întâlnească a doua zi şi doreau să mergem să pescuim. Trebuia să locuim toţi în caravana situată la Dewhurst Creek.
Am părăsit Ross River dimineaţa devreme şi temperatura a început să scadă. A început să plouă, o ploaie torenţială şi rece. Atunci când am sosit la Gravel Creek, m-am oprit la Art John’s Cabin pentru a îmbrăca haine suplimentare şi a mă adăposti sub acoperiş. Ştiam că ploaia nu va înceta, m-am urcat pe motocicletă şi mi-am continuat drumul. Am ajuns la caravană cu o jumătate de oră înainte de cădere nopţii. Îmi era frig şi eram obosit. Am făcut foc, mi-am pregătit cina şi m-am dus să mă culc. Ploaia a încetat în timpul nopţii.
A doua zi în zori (3 septembrie 1987), mi-am pus echipamentul şi arma pe motocicletă şi am plecat spre Macpass. După ce am mers câteva mile, am încetinit în scopul de a privi arborii şi împrejurimile. M-am decis să mă opresc pentru o pauză pentru necesitaţi.
Puteam să văd flancul munţilor şi câteva văi. Am garat pe partea dreaptă a drumului. Soarele strălucea şi aerul era puţin cam rece, calmul domnea. Stăteam chiar în faţa motocicletei mele privind munţii la sud când am remarcat cu coada ochiului, la stânga mea, ceva ce l-am luat la început drept un avion. Acesta se găsea la 400-500 de yarzi şi avea mărimea unui avion DC-3 sau a unui autobuz şcolar. Am clipit din ochi pentru că nu vedeam aripi, nici coadă. Obiectul părea să posede hublouri. Părea cu o ţigară verde aprinsă cu o bandă gri în mijloc.
M-am gândit <Există ceva care mişcă!> şi am realizat că nu avea niciun zgomot. Dacă ar fi fost un avion, zgomotul ar fi fost auzit în toată valea. De mai multe ori, obiectul a părut să se dematrializeze în parte şi pe urmă să-şi reia o formă solidă atunci când se deplasa <Este vizibil pentru mine. Oh, oh! Este un OZN care vrea probabil să treacă neobservat>.
M-am deplasat pe marginea drumului ascuns de vegetaţie. Atunci l-am observat mergând în urma unei coline şi nu a ieşit. M-am grăbit să-l caut, mă simţeam excitat şi fericit de a fi văzut un asemenea lucru crezând că nu-şi dăduse seama că fusese observat.
Stăteam alături de motocicleta mea atunci când am auzit în colţul din spatele meu un zgomot metalic. Mi-am zis că era cineva şi că-l voi vedea curând. Zgomotul pe care l-am auzit semăna cu lovirea portierei. M-am dus către locul de unde venea zgomotul pentru a vedea ce era acolo. Am dat nas în nas cu două creaturi cenuşii purtând îmbrăcăminte albastră, aveau capete de insecte cu faţa ascuţită, ochi mari, corpul, braţele şi picioarele fine. M-am gândit imediat: <Nu sunt micuţii verzi, ci lăcuste!>
În acelaşi moment, cel din stânga şi-a ridicat mâna până la centura sa, a luat ceva şi am văzut un fulger luminos venind din acest obiect. Instantaneu, m-am simţit paralizat şi convins că timpul s-a oprit, totul era negru şi nu mai auzeam nimic. Am încercat să strig <Nu!> însă doar un geamăt a ieşit din gâtul meu. Singurul lucru de care îmi amintesc, este că m-am pomenit pe marginea drumului, înspăimântat, scuturat şi confuz.
După câteva secunde, mi-am amintit ce se petrecuse şi m-am gândit <Să mă salvez înainte ca ei să vină să mă caute!>, m-am întors şi am vrut să mă duc către motocicleta mea care nu mai era acolo şi mi-am dat seama că cheile dispăruseră.
Lăsasem totul pe motocicleta mea, nu putusem să le pierd. Am început să caut pe drum şi în jurul meu când mi-am dat seama dintr-o dată că cheile erau în mâna mea. Am demarat imediat şi m-am îndreptat spre caravană. Eram înspăimântat şi înnebunit în acelaşi timp, mi-am dat seama că umbra arborilor era plasată diferit decât fusese dimineaţă. Am ajuns 15 minute mai târziu, venise noaptea. M-am gândit: <Imposibil, am plecat aproximativ acum o oră, ce s-a întâmplat?> Eram într-adevăr confuz, mi-am zis: <Nu voi povesti nimănui. Voi uita chestia asta!> Mi-am făcut o cafea, puteam să percep un fel de zumzăit deasupra caravanei. Puteam să simt o vibraţie în tot ce mă înconjura (caravana, aerul etc.). După 10 minute totul a încetat. Aveam un sentiment urât că ei erau afară. N-am îndrăznit să privesc pe fereastră.
Mai târziu în noapte, nu puteam dormi din cauza cafelei pe care o băusem. Am început să am flashback-uri despre evenimentele care s-au petrecut. Îmi amintesc de-a fi ca într-un vis cu flash-uri de deasupra ca şi cum zburam, vedeam munţii, râurile şi pădurile defilând cu o viteză foarte mare.
Atunci am auzit alte zgomote şi mi s-a părut că mă trezeam… Am deschis ochii şi nu puteam vedea decât negru, un negru de cerneală profund. Deodată am zărit o faţă în această obscuritate, priveam în ochi această fiinţă cenuşie.
Puteam să aud în spiritul meu o voce zicând că <nu trebuie să te nelinişteşti>. Puteam să o aud vorbind în gând. Erau 3 sau 4 din aceste tipuri în jurul meu, dar numai una mi-a vorbit. Nu le-am revăzut pe cele două creaturi pe care le văzusem mai devreme pe drum (n. red. – extratereştrii pe care îi vedea erau de tipul <cenuşiilor> în timp ce pe marginea drumului erau <insectoide>).
M-am aşezat şi cum aveam o idee despre ceea ce urma să se desfăşoare, am întrebat: <Veţi face experienţe pe mine?>. <Ele au fost făcute deja>. Mă simţeam bine, mai puţin o senzaţie stranie în mâinile mele, totul părea normal… Mi-am frecat mâinile, fără a le privi, căci ceea ce mă înconjura era foarte straniu. Nu prezentam nicio slăbiciune. Am întrebat-o pe fiinţa de lângă mine dacă puteam să-mi văd planeta şi mi-a spus <Desigur>. Atunci am mers către fereastră unde se găsea o maşină asemănătoare unui fotocopiator mare, mi-a cerut să nu o ating, i-am răspuns <Nu te nelinişti, nu ating nimic>.
Atunci ea mi-a spus: <Această stea mare albă luminoasă, este casa ta>. Nu cunosc astronomie, dar am crezut întotdeauna că Terra era albastră. Ea mi-a explicat de asemenea lucruri cu privire la spaţiu şi stele etc., însă nu-mi mai amintesc despre toate astea. Imediat, m-a întrebat dacă doream să plec în călătorie. I-am răspuns <Nu încă>, m-am simţit foarte onorat dar am considerat că nu venise încă timpul pentru asta. Prima parte a experienţei a fost foarte înspăimântătoare, dar odată ce eram cu ei, i-am găsit prietenoşi şi privirile lor nu m-au deranjat. Păreau ca nişte prieteni vechi. Mi s-a spus că trebuia să uit totul, eram foarte decepţionat.
Mi-au dat un pahar transparent, plin cu 3/4 dintr-un lichid galben şi mi-au spus să-l beau căci asta mă va incita să uit totul. Le-am spus că nu vreau să uit o experienţă ca aceasta, că trebuia să-mi amintesc! Mi s-a spus că era pentru binele meu să o uit. Am băut deci 3 înghiţituri mici şi am lăsat paharul. Imediat, m-am pomenit pe drum, înspăimântat de moarte şi dorind să mă salvez. A doua zi, au sosit şi ceilalţi doi tipi, nu le-am povestit nimic.
Înainte ca acest incident să se producă, nu prezentam niciun interes şi nu aveam nicio cunoştinţă despre acest subiect. Într-o zi m-am decis să-mi scriu întreaga exprienţă şi apoi, mi-am cumpărat câteva cărţi despre OZN-uri. După ce le-am citit, am realizat că nu sunt singurul şi că experienţa mea nu este unică. M-am decis să vorbesc căci sunt sigur că şi alte persoane au trăit acelaşi lucru şi nu au curajul de a spune.”