„În această zi veţi fi iertat; veţi deveni puri de orice păcate în faţa Eternului.” (Levitic, XVI, 30.)
Iom Kipur (în ebraică Yom Hakippurim „ziua ispăşirii”), numită şi Ziua Marii Iertări, este o sărbătoare evreiască considerată ca cea mai sfântă din anul evreiesc.
Sărbătorită în a zecea zi a lunii tishrei (tishri, tishrii sau tisseri) este prima zi din anul ecleziastic, şi a şaptea din anul civil al calendarului evreu. Este o lună de toamnă de 30 de zile. Numele de Tishri, se trage din cuvântul akkadian tasritu „Început”(din surru „a începe” şi era foarte folosit de la captivitatea la Babilon(a apărut în Talmud şi Targum din Onkelos), în Ţara lui Israel ca şi în diaspora.
Ziua reprezintă culminarea unei perioade penitenţiale de zece sau de 40 de zile după care este inaugurată la Roch Hachana (începutul anului civil) sau în luna elul. Are loc, conform anilor, în septembrie sau în octombrie în calendarul gregorian.
În afară de abţinere de la muncă şi un post complet, Iom Kipur este marcată de alte ritualuri de mortificare. Cinci servicii de rugăciune, numeroase compoziţii liturgice, confesiuni şi alte cutume care se desfăşoară într-o atmosferă de zi austeră şi solemnă.
Conform Bibliei, atunci când Moise a primit instrucţiunile divine pentru construcţia sanctuarului pe muntele Sinai, o zi pe an, „eminamente sfânt înaintea lui Dumnezeu”, este destinată pentru a purifica altarul de tămâie, în spatele voalului Sfintei Sfintelor. Aron trebuie să acopere coarnele altarului cu sângele ofrandelor de împăcare („Hatat ha Kippurini”), scrie în Exodul 30:1 – 10.
În acest timp Moise trebuie să coboare repede căci poporul lui în absenţa acestuia, a ridicat un viţel de aur (Exodul, 32:7 – 15). În plus, în timpul inaugurării Cortului, cei doi fii mai mari ai lui Aron au murit din cauză că au respectat instrucţiunile privind tămâia (Leviticul, 10:1 – 3).
După moartea lor, Dumnezeu a prevăzut un nou ritual de ispăşire a păcatelor în sanctuar, însărcinat pentru a purifica nu numai sanctuarul ci şi poporul. Acesta includea, în plus faţă de ofrande, trimiterea în deşert a unei capre care prelua toate păcatele lui Israel (Leviticul, 16:1 – 28).
Acest ritual a fost fixat în „a zecea zi a lunii a şaptea” şi definită ca Shabbat Shabbaton (Sabat somen), ziua anuală a odihnii generalizate şi a mortificării sufletelor pentru toate generaţiile (Liviticul, 16:29 – 34).
Aceste cuvinte, pentru a observa seara celei de-a noua zi, în seara din ziua a zecea a lunii, sunt amintite mai târziu; el a adăugat că oricine care nu observa odihna sau mortificarea se expunea de a fi izgonit din rândul poporului său (Leviticul, 23:26 – 32).
De asemenea la sfârşitul acestei zile este precris în toată ţara de a se face auzit sunetul shofarului la sfârşitul a şapte cicluri de şapte ani în scopul de a marca al cincizecilea an jubiliar, când locuitorii ţării îşi vor recupera libertatea şi bunurile (Leviticul, 25:9 – 10).
Poate că este această zi cu practicile şi ofrandele sale (Numerele, 29:7 – 11), evocate de Isaia pentru a proclama că Dumnezeu cere înainte de toate dispoziţii etice sfinte şi traduse în acte (Isaia, 58:1 – 8).
Totuşi, profetul nu menţioenază Yom Kippur în mod net şi nici în Biblie nu apare într-un mod explicit. Ezechiel însă indică în mod clar că a primit viziuni la începutul anului, luna a zecea (adică a zecea zi din a şaptea lună în funcţie de exegeza rabinică (conform T.B. Arakhim 12a), dar nu menţionează nici postul ritual (Ezechiel, 40:1); el proroceşte pe de altă parte că după reconstruirea Templului, două zile vor fi dedicate purificării sanctuarului şi ispăşirii păcatelor prin sângele ispăşitor al unui taur dar acestea au loc în prima zi şi în a şaptea zi a primei luni (Ezechiel, 45:18 – 20).
Iom Kipur nu coincide cu posturile de Zacharie (Zacharie, 7:1 – 5) sau cu cel al lui Ezra şi Neemia (Neemia, 9:1), deşi Rosh Hashanah şi Sukkot, care au respectiv loc înainte şi după Iom Kipur sunt menţionate (Neemia, cap. 8 şi 9).
Această tăcere profetică a condus la numeroase speculaţii: una dintre ele, bazate pe versiunea în limba greacă din Ezechiel (care nu citesc „ziua a şaptea a primei luni” ci „prima zi a lunii a şaptea” şi tendinţa aparentă a Profetului să înceapă luna în a zecea zi (Ezechiel, 40:1), a concluzionat că aceste versete din Ezechiel ar constitui prima urmă a zilei de ispăşiri şi că versetele care apăreau ca anterioare în Biblie au fost scrise ulterior. Tradiţia rabinică sugerează despre ea, chiar aluziv, că acest cult ar fi avut loc în momentul chivotului legământului (Misna Yoma, 5:1 – 2).
Toţi sunt însă de acord de a recunoaşte această zi, o problemă centrală în perioada celui de-al doilea Templu.
Importanţa şi centralitatea de Iom Kipur în viaţa evreiască în perioada celui de-al doilea Templu sunt evidenţiate în compilaţiile Tannaim (doctorii Misnei), Sirach, scrierile lui Filon din Alexandria,Cartea de jubilee şi Antichităţile Evreieşti de Josephus Flavius.
Compilaţiile Tannaim au consacrat pentru Iom Kipur un tratat al lui Misna intitulat Yoma („ziua”) unde ritualul în sanctuar ocupă un loc preponderent. Atât Misna cât şi Ben Sira au subliniat măreţia zilei şi a Marelui preot care o împlineşte (Misna Yoma, 3:8, 4:2, 6:1, 6:2).
Cu toate acestea ţapul ispăşitor nu mai este, ca în Biblie, abandonat soartei în deşert ci aruncat de pe o stâncă abruptă (Misna Yoma, 6:6). Dar Flavius a scris opusul!
Formulele pronunţate de Marele Preot în timpul confesiunilor (Misna Yoma, 3:8, 4:2) nu se găsesc în Biblie, cu atât mai mult cu cât rugăciunea sa pentru oameni, după ce a fost aprinsă tămâia (Misna Yoma, 5:1) şi citirea pasajelor din Torah se raportează la ritual (Liviticul 23:26 – 31 şi 16, şi Numerele, 29:7 – 11, recitat din memorie Misna, 7:1).
Distrugerea celui de-al doilea Templu şi încetarea ofrandelor care a rezultat din acest act nu a dus la sfârşitul lui Iom Kipur, ziua putând, prin virtutea sa proprie, să asigure ispăşirea (Sifra, cap. 8, 1).
Cu toate acestea, mesajul profeţilor primeşte un impact puternic în toată Iudeea: o analiză atentă a Înţelepţilor asupra rolurilor respective ale zilei, ofrandele şi ţapul ispăşitor (Misna, 1:6) ajung la concluzia (împărtăşită de autorii Cărţii Aniversărilor (Jubileele, 5:17 – 18) şi din Sirah (Sirah, 34:26) că Teshuva (pocăinţa) sinceră şi totală este o premisă indispensabilă a ispăşirii păcatelor (Sifra, Emor, parasha 11, 14:1 şi Misna Yoma 8:8 – 9), deşi, potrivit Înţelepţilor, insuficientă prin ea – însăşi pentru a permite jertfa şi ispăşirea păcatelor dincolo de o anumită gravitate (Misna Yoma, 8:8 – 9). În plus, Yom Kippur nu acoperă greşelile altora înainte de a da o satisfacţie (Misna Yoma, 8:8 – 9).
Conform tradiţiei tannaitice Iom Kipur este o zi de bucurie pentru că în această zi Moise a coborât de pe muntele Sinai cu comprimatele Legii, îndeplinind astfel promisiunea făcută de Dumnezeu de a-şi ierta poporul după păcatul viţelului de aur (Seder Olam Rabba, cap. 6). Chiar se spune că în această zi a fost considerat ca fiind cea mai fericită zi şi că în anul 15 î.e.n., fetele au dansat în cerc în podgorii în aşteptarea unui viitor soţ (Misna Taanit, 4 : 8).
Din punct de vedere legal, Sabatul Sabaturilor este similar în toate cu Shabbatul, cu excepţia pedepsei pentru păcatele voluntare (Karet divin de Yom Kippur, uciderea de către o instanţă rabinică pentru Sabat (Misna Meguila, 1 : 5). Prin urmare, atunci când este în joc conservarea unei vieţi, toate articolele de Yom Kippur sunt anulate (Misna Yoma, 8 : 5 – 7).
Din expresia „este un Sabat al Sabaturilor”, rabinii au extras cinci reguli de mortificare: abţinerea de la alimente, abţinerea de la băut, abţinerea de la scăldat, abţinerea de la ungere, abţinerea de la raporturi sexuale (Misna Yoma, 8 : 1). Doar primele două şi realizarea unei sarcini interzise de Sahabbat face totuşi posibil Karetul (Misna Yoma, 8: 2 – 3).
Prezentând iudaismul într-o lume elenistică şi care urmăreşte să demonstreze legitimitatea în ceea ce priveşte filosofia, Filon descrie ziua ispăşirii ca o zi de rugăciune, implorări şi postul urmat de toţi, inclusiv „cei care nu fac nimic religios în restul timpului”; se pare că el este primul care a emis o doctrină care a făcut mai târziu avere, potrivit căreia postul, departe de a-l afecta pe om, îl eliberează de constrângerile materiale şi că în acest nivel de spiritualitate superioară rezidă bucuria de zi cu zi (Filon, De Specialibus legibus, I, 186 şi II, 193 – 203).
Vechiul midrash respins de tradiţie rabinică, Cartea Aniversărilor, urmată de sectanţii de la Marea Moartă, consideră Iom Kipur ca o zi de doliu în cursul căreia se cumpără vina copiilor lui Iacob, care au cauzat tatălui lor un doliu adânc în sufletul său anunţându-i în mod fals moartea lui Iosif şi prezentându-i drept dovadă cămaşa lui pătată cu sângele unui miel (C. Aniversărilor, 4: 17 – 20). Calendarul pe care îl propune i-a făcut pe sectanţii de la Marea Moartă să respecte o dată diferită de restul lumii evreieşti (Pesher Habacuc, 11:4 – 8).
Iom Kipur este ziua de pocăinţă, considerată ca fiind cea mai sfântă şi cea mai solemnă, este iertarea şi împăcarea. În Levitic 16 : 31 stă scris: „Aceasta va fi pentru tine un Shabbat Shabbaton, şi vă smeriţi sufletele. Este o lege pentru totdeauna”.
Din versetul 16 : 31, Înţelepţii au dedus că trebuie respectate interdicţiile Shabbatului (de exemplu, de a nu lucra, nici de a aprinde focul, de a nu scrie şi de a nu atinge electricitatea). În ceea ce priveşte afecţiunea din suflete, ea este realizată după Misna Yoma 8 : 1, prin interdicţia de a mânca, de a face baie, de a folosi produse cosmetice, de a purta „sandale” (adică tălpi de piele) şi intimitatea conjugală.
Abţinerea totală de la hrană şi băutură începe în general cu o jumătate de oră înainte de apusul soarelui (care se numeşte „tossefet Yom Kippur”), în scopul de a limita riscul de a mânca în timpul sărbătorii din greşeală. Ea se termină după apusul soarelui în noaptea următoare.
Abţinerea totală este obligatorie şi pentru tinerele fete, începând cu vârsta de 12 ani şi pentru băieţii care au împlinit vârsta de 13 ani (bat sau bar mitzvah), inclusiv femeile gravide (pikkouh nefesh), dar este interzis să postească pentru orice persoană care este bolnavă, în special diabetici şi oameni care trebuie să ia medicamente. Femeile care au născut în ultimele trei zile sunt, de asemenea, exceptate.
Respectarea zilei de Iom Kipur variază uşor de la o comunitate la alta. Evreii sefarzi o numesc „rapidul alb”, şi se îmbracă în alb, în scopul de a simboliza dorinţa lor „albă” (puritatea) pentru a se elibera de păcate. Liturghia lor include melodii destul de vesele, mai ales în comparaţie cu fraţii lor ashkenazi care, recunoscând bucuria originală a acestei zile, au totuşi o atitudine mai solemnă, accentuând rememorarea dispăruţilor şi martirilor.
Iom Kipur este o zi importantă care este respectată de marea majoritate a evreilor laici, chiar dacă aceştia nu respectă strict celelalte sărbători. Mulţi asistă la slujbele care au loc în sinagogi, care devin neîncăpătoare şi s-a ajuns la obiceiul de a se cumpăra locul în sinagogă în această zi de teama de a nu putea găsi vreunul.
În Israel, respectarea publică (cum ar fi mâncatul sau conducerea unui vehicul motorizat) este un subiect tabu, astfel încât Iom Kipur a primit porecla de „Sărbătoarea Bicicletelor”, având în vedere numărul de copii care circulă liber pe străzi fără teamă de maşini. Cu toate acestea, există multe accidente de biciclete (în 2010 au fost 242 în ziua de Iom Kipur). Programele de televiziune sunt suspendate, nu există nici transport public, nici comerţ (în regiunile evreieşti), nici transport aerian.
Ziua de dinainte de Iom Kipur, care mai este numită şi Erev Yom Kippur, este o parte integrantă a acestei sărbători. Pregătirile necesită mai mult de o zi. Este un moment în care fiecare trebuie să-şi ierte aproapele, dar să-şi manifeste şi dragostea şi prietenia faţă de toţi, oricine ar fi. Pe scurt, aceasta este o perioadă care, combinată cu Iom Kipur, vrea să corecteze obiceiurile omului.
Se obişnuieşte ca de această deosebită sărbătoare să se organizeze o mare masă festivă, după rugăciunea de minha care precede ziua de Iom Kipur. În mod tradiţional se consumă cuşcuş la sefarzi, kreplach şi orez la ashkenazimi. Dar înainte de acest obicei, mulţi preferau să mănânce o masă bogată în peşte. Şi mulţi evrei ortodocşi au preferat mikveh.
Kapparot (shlong kapor în idiş) este o ceremonie tradiţională, care constă din a rula un pui viu peste cap recitând o formulă tradiţională (conform Michael Wex) : „Aici este dublura mea, iată substitutul meu, acesta este ispăşirea mea. Poate această găină sau cocoş să meargă până la moarte în timp ce mă voi angaja şi voi continua o viaţă fericită, lungă şi liniştită.”
Cândva populară, ceremonia a fost criticată din abundenţă în secolele XV şi XVI, ca substitut pentru jertfe interzise, având în vedere lipsa de funcţionare a Templului. Acum nu mai este practicată decât de anumite secţiuni din cercurile religioase, în principal Hasidim. Alţii preferă să livreze contra – valoarea unei găini unei opere caritabile.
Bărbaţii (şi, printre reformatori, anumite femei) sunt acoperiţi cu un tallit (şal de rugăciune), pentru rugăciunile de seară, Iom Kipur fiind singurul oficiu Nesperal unde această practică este realizată. Mulţi bărbaţi căsătoriţi poartă de asemenea un kittel, o haină albă care seamănă oarecum cu o foaie.
Serviciile de rugăciune încep prin „Kol Nidre”, specific lui Yom Kippur, care trebuie să fie recitat înainte de apusul soarelui, şi se continuă cu slujba de seară (Ma´ariv sau arvith), care include un serviciu Seli´hot (cererile de iertare) şi viddoni („confesiune”), fiind lungi. Fiecare evreu îi cere lui Dumnezeu să-i ierte păcatele proprii şi pe cele ale comunităţii, dar numai pe cele comise împotriva lui însuşi – Dumnezeu. Infracţiunile săvârşite contra aproapelui nostru (considerate mai grave decât cele faţă de Dumnezeu), trebuie să fie reparate individual, de preferinţă înainte de Iom Kipur.
Slujba de dimineaţă este precedată de o slujbă specifică la Iom Kipur, multe seli´hot se împletesc cu liturghia tradiţională. Slujba de Musaf este ca şi în Rosh Hashanah, îmbogăţită în mod special cu rugăciuni şi pyyutim.
Yom Kippur Mincha este urmată de asemenea de o slujbă, numită Ne´ila („închiderea” porţilor cerului cu rugăciuni). Iom Kipur se închide cu recitarea Sema Israel, sau Kaddish Titkabal (Kaddish completă), în cursul căreia se aud sunetele shofarului, care marchează încheierea rapidă. Porţile Cerului se închid şi nicio cerere de iertare nu mai poate de acum să ajungă la Dumnezeu.
Slujbele specifice Torei citate în această zi sunt capitolul 16 din Levitic dimineaţa, şi capitolul 18 (Parshat Guilou aroyat, în după – amiază). Cartea lui Iona este citită ca haftarah după – amiaza. Potrivit noussakh („versiunea”, ashkenazi, sefarzi etc.), rugăciunile se fac de dimineaţa până seara în unele comunităţi, neîntrerupt, în timp ce altele folosesc totuşi o scurtă pauză.
Potrivit Talmud (Rosh Hashana 16b), Dumnezeu deschide trei cărţi de la 1 Tishri; una este pentru totalul corect, a doua pentru totalul rău şi a treia pentru cazurile intermediare. Aceştia din urmă îşi văd procesul de judecare în aşteptare până la Iom Kipur.
Potrivit Maimonides (Yad, Hilkhot Teshuva 3:4), „totul depinde dacă meritele omului le depăşesc pe cele negative efectuate în numele său”. Este deci de preferat să se înmulţească faptele bune, înainte de numărarea finală din Ziua Ispăşirii. Cei care sunt socotiţi vrednici de către Dumnezeu intră conform tradiţiei, în Cartea Vieţii, de unde rugăciunea: „Să mergem la Cartea Vieţii”. Cu această ocazie, evreii scriu scrisori de mulţumire şi fericire.
În ziua de Iom Kipur, fiecare rugăciune (fie că este individuală şi tăcută, sau colectivă şi zgomotoasă) include un viddoui. Este vorba de o confesiune obişnuită, scurtă sau lungă (care este însă omisă în timpul rugăciunii de Ne´ila). Ambele au loc în ordine alfabetică, probabil pentru a facilita memorarea. De reţinut că mărturisirea păcatului dintr-o „viddoui pe”, o mărturisire „din gură”, care nu merge mai departe de atât, şi care nu atinge inima, este considerată o mărturisire nesinceră.
În Mishna Yoma 8:9 se scrie: „Yom Hakippurim absolvă păcatele faţă de Dumnezeu, dar nu păcatele împotriva aproapelui tău, cu excepţia cazului în care iertarea pentru ofensă nu a fost obţinută”.
Din acest motiv, se obişnuieşte de a se rezolva conflictele şi disputele mai târziu în post. Procesul începe în timpul perioadei de zece zile între Rosh Hashana şi Iom Kipur. Sufletele celor morţi sunt incluse în comunitatea celor care au fost graţiaţi la Iom Kipur.
Copiii defuncţilor, pe lângă ceremonia de Yizkor inclusă în liturghia de Yom Kippur, vor trebui să facă o declaraţie publică în sinagogă despre părinţii lor dispăruţi şi să facă donaţii de caritate pentru sufletele lor.