Vă scriu pentru prima oară şi, într-un fel, mă simt destul de ciudat. Este interesantă şi de multe ori, mă surprindeţi într-un mod plăcut, deoarece mi-o luaţi înainte, adică găsesc la voi exact ceva la care mă gândisem şi eu, ca şi cum am fi comunicat telepatic. N-aş fi reuşit să ajung la situaţia mea actuală fără ajutorul sperb pe care mi l-a dat vrăjitoarea Morgana, de aceea m-am decis să vă scriu povestea mea. Pe ea, o puteţi găsi la numărul de telefon 0760.149917.
Când eram de-o şchioapă, iubeam oamenii şi toată lumea mă lua în braţe şi mă săruta. Doreau să se joace cu mine pentru că arătam ca o păpuşă. La şcoală, am început să fiu asediată cu tot felul de oferte, care de care mai tentantă. Apoi, am înţeles că trebuie să profit şi eu puţin, să-mi fac loc în lume, pentru că oamenii mă simpatizau şi aveam ce oferi. O imagine care îi atrăgea, în primul rând. Puţin îi interesa sufletul meu. Şi în general, cine se mai gândeşte la asta, când face cunoştinţă cu cineva? Tot ce-l interesează este de a avea de profitat, interesul, ştiţi bine. Atât de simple sunt lucrurile astea…
Pe mulţi, nici încrederea nu-i interesează. A dispărut, s-a pierdut. Onestitatea, nici atât. Banul, iată ce contează.
Temperamentul meu exuberant face însă casă bună cu imaginea frumoasă pe care o proiectez privirilor şi admiratorilor mei. Sunt ca un mit, uneori, de neatins. Şi frumuseţea are laturile sale urâte, în sensul că prin asta, mulţi bărbaţi fug de mine. Le este teamă. Oare chiar atât de mult îi intimidez?
Mă rog, nu a fost cazul şi cu Lucian, un tânăr şi prosper om de afaceri, care s-a combinat cu un prieten neamţ şi au pus de-o afacere profitabilă. I-am cunoscut la o serată organizată de firma lor. Cum am ajuns acolo? Păi mama este una din secretarele lor. Şi m-a luat şi pe mine, pentru “a face impresie bună”, după cum a spus ea.
Abia îmi ascundeam emoţiile. Eram bulversată, căci intrarea în altă lume, una strălucitoare, sofisticată şi dură, mi-a cam luat minţile. M-am convins ce putere au banii când am văzut oameni politici, îngâmfaţi şi plini de ifose, cărora nu le mai ajungi la nas sau alţii, care nu ştiam exact ce hram poartă, cum se gudurau ca nişte mieluşei pe lângă şeful mamei.
Aşa le trebuie! Eram descumpănită din cauza spectacolului jalnic pus în scenă ad-hoc de acei oameni fără moral şi orgoliu, nişte papiţoi care căutau nu ştiu ce favoruri de la acest om curtat cu asiduitate. Fiecare urmărea un scop ascuns.
Dar al meu, era unul singur: îmi plăcea gazda. M-am îndrăgostit de şeful mamei la prima vedere, periculos de mult. Şi în sinea mea, chiară mă simţeam vinovată! Cum puteam să cedez aşa de mult şi de repede? Pe mine, însă, dragostea mă orbeşte repede şi fac pe nevinovata, pe ingenua pentru a cuceri. Este tehnica mea, care ţine de multe ori.
Rezista şi acum? Speram, cel puţin. Mă durea capul de câte linguşeli auzeam de la acei oameni mediocrii, care pe mine mă enervau la culme. Şi-l ţineau ocupat pe Lucian, iar eu nu puteam să ajung la el. Îmi era şi ruşine de pornirile mele… La un moment dat, l-am auzit pe unul, care îl lăudase înainte, cum spunea despre el că era un golan şi un parvenit. Un îmbogăţit peste noapte, din cine ştie ce afaceri dubioase, necurate. De fapt, vorbea invidia din el, vedeam clar. Ah, atâta ură…
– Ia mai slăbeşte-mă! am izbucnit eu. La tine toţi sunt hoţi?
Tipul, care nu mă cunoştea, a făcut o mutră stupidă. Era pur şi simplu uimit. Nu se aştepta să fie atacat acolo şi eu să-i fi auzit comentariul. M-am comportat absurd, de parcă mi-ar fi criticat soţul. Fabulasem, am luat-o cu mult înaintea evenimentelor, fără să raţionez.
Fără să vreau, am provocat un scandal monstru, care a împărţit brusc oaspeţii în două tabere. Am început să-mi cer scuze faţă de Lucian, căruia i-am explicat pe scurt situaţia. A pufnit în râs. Era satisfăcut de « marele meu curaj », cum l-a numit el.
– Ştii cine-i tipul?
– Nu, habar n-am! am mărturisit eu sincer.
– Primarul, scumpo.
– Este o jigodie!
– De acord! Şi-ţi mulţumesc pentru ajutorul tău dezinteresat.
Tremuram. Vorbele lui m-au uns pe suflet. De ce mai stăteam acolo şi nu-i săream de gât? M-a pufnit şi pe mine râsul. Lucian s-a dus la tip şi l-a muştruluit serios, de faţă cu toţi invitaţii săi şi fără perdea. I-a dat o lecţie dură, de neuitat. Nu ştiu dacă l-a atins cumva… Totuşi, părea buimăcit şi amărât tare rău.
Eram bucuroasă. Prefectul şi-a cerut scuze faţă de gazdă şi a recunoscut că greşise în aprecieri. Era convins că eu eram iubita lui Lucian şi a venit spăşit la mine, pentru a-şi exprima « profundul regret ». Clătinam din cap. Nu mă mai interesa subiectul, pentru că în acest mod reuşisem nu doar să atrag atenţia şefului mamei, ci şi întreaga sa simpatie.
Grijuliu, el mi-a explicat că va veghea asupra mea pentru a nu mi se întâmpla niciun rău. Urmarea? Ne-am împrietenit şi în scurt timp, am devenit prietena lui oficială. Nu mi-am închipuit o clipă că lucrurile vor merge atât de repede şi de departe cu acest bărbat extrem de vânat de femei. Se vede treaba că în viaţă, trebuie să mai ai şi puţină şansă. Eu, am avut şi-i mulţumesc cerului.
Într-o călătorie romantică pe care am făcut-o la Paris, după trei luni de la evenimentul pe care vi l-am descris şi care mi-a schimbat destinul, am ajuns să fiu cerută în căsătorie. Sunt soţia lui Lucian cu acte în regulă.
Carmina, Roma, Italia