Printre ritualurile pentru a invoca zeii ploii, ceremonia Yucatec Cha-Chaac avea un loc de o mare importanță.
A implora ploaia în viziunea mayașilor consta dintr-un banchet ceremonial la care erau invocate zeități ploii. Patru băieți mimau acțiunea broaștelor. Aceștia implorau venirea ploii pentru a avea recolte bune.
Astfel de ritualuri se practicau în secolul XVI în jurul puțurilor carstice, sau crovuri (adâncituri de formă circulară sau ușor alungită, adânci) din peninsula Yucatan, în special fântâna sacră de la Chichen Itza, care era casa zeului Chac. În cadrul acestui ritual în care se făceau sacrificii umane, tineri bărbați și femei erau aruncați în puțuri în zori și lăsați să se înece (pentru ei era o onoare să fie sacrificați), în acest mod având șansa, se credea, să intre în împărăția zeilor ploii (și poate chiar să devină tovarășii lor).
Dacă cei meniți pentru a se sacrifica în interesul comunității nu erau morți la amiază, deveneau mesagerii zeilor și erau aruncați mai târziu pe fundul puțurilor pentru restabili contactul cu zeii, care pronunțau oracole prin intermediul lor.