Tutankhamon se răzbună peste timp

În 1922, arheologul englez Howard Carter a făcut o descoperire formidabilă: el a găsit mormântul intact al faraonului Tutankhamon. Dar muncitorii lui l-au prevenit: cei care vor viola mormântul său, vor fi blestemaţi şi vor muri. La scurt timp după, presa a anunţat că membrii expediţiei au fost loviţi rând pe rând de boli stranii.

Tânărul desenator şi acuarelist englez Howard Carter avea 17 ani în 1890 când când a găsit un loc de muncă în boli stranii. Sarcina sa era de a face copii de hieroglife. În 1891, a fost trimis la Cairo, în Egipt. Devenind asistentul celebrului egiptolog Flinders Petrie, nu s-a mai mulţumit doar cu munca sa de copiator şi acuarelist, ci a învăţat rapid scriitura hierolglifică şi a devenit un cercetător şi un egiptolog competent. Curând, a ajuns inspector de Antichităţi. Dar a avut mari probleme cu vizitatorii şi a renunţat la funcţia sa.

Unde este Tutankhamon?

În 1906, îi este prezentat lordul Carnarvon, un bogătaş pasionat de egiptologie. Entuziasmat, lordul îl angajează pe Carter de a începe săpături arheologice. Încă din primul lor sezon, cei doi oameni şi echipa lor vor descoperi mormântul unui prinţ din a XVII – a dinastie, jefuit, dar unde se găseau totuşi câteva obiecte.

Această descoperire l-a mulţumit pe Carnarvon, cu atât mai mult cu cât Carter i-a expus raţionamentul său: toţi suveranii din dinastia XVIII – au fost îngropaţi în valea Regilor. Au fost găsite toate mormintele, mai puţin unul, cel al tânărului rege Tutankhamon, succesorul celebrului faraon Akhenaton (Amenophis al IV – lea). Arheologii credeau că Tutankhamon, avându-se în vedere importanţa domniei sale, a fost îngropat în altă parte.

Dar Carter considera contrariul. Atunci când americanul Davis a anunţat că şi-a terminat săpăturile în valea Regilor, Carter l-a presat pe lordul Carnarvon de a cere cesiunea. Cercetările şi calculele sale i-au permis de a stabili un perimetru. {i cei doi s-au lansat în aventură tocmai când izbucnea Primul Război Mondial. Aşadar, au trebuit să aştepte anul 1918 pentru a-şi pune opera în aplicare.

Mii de metri cubi de nisip au fost ridicaţi cu mâna: amplasamentul ales de Carter se afla într-o zonă pe care ceilalţi arheologi o transformaseră în depozit pentru lucrători. S-au succedat mai multe sezoane de săpături şi nu se descoperea nimic remarcabil. Cercetătorii au găsit câteva obiecte, nu însă şi mormântul. În fine, în noiembrie 1922, lucrătorii lor au scos la lumina zilei scări care se afundau în sol şi conduceau la o uşă.

Carter l-a prevenit imediat pe lordul Carnarvon, aflat atunci la Londra.

Avertismentul canarului

De ceva timp, Carter poseda un canar de care se ataşase întreaga echipă. Micuţa pasăre le aducea un soi de fericire. Dar cu câteva zile înainte de deschiderea mormântului, canarul a avut un sfârşit tragic: o cobră a pătruns în cuşca sa şi l-a înghiţit. Când Carter şi Carnarvon s-au pregătit să deschidă prima uşă, un maistru i-a prevenit că vor muri precum pasărea, dacă vor viola mormântul lui Tutankhamon.

Dar arheologii nu au ţinut cont de acest Carnarvon şi egiptologul Callender, care efectua propriile sale săpături nu departe de acel loc, au pătruns înăuntru. O primă cameră le-a dezvăluit un tezaur fantastic: tron, statuete, mobilă, care, arme, toate aurite şi pietre preţioase. O altă cameră, acoperită de faianţă albastră şi aur, conţinea cele trei sarcofage încastrate ale lui Tutankhamon. Ultima cameră conţinea statuete şi cufere pline de bijuterii. Carter şi Carnarvon au efectuat cea mai formidabilă descoperire arheologică din toate timpurile: mormântul intact al unui faraon scăpat ca prin minune de jefuitori.

În anul următor, Lordul Carnarvon a fost muşcat de ţânţari şi a căpătat febră. Starea sa s-a degradat rapid. A fost dus la Cairo: a murit la 5 aprilie 1923 la ora 2 dimineaţa. În acel moment, luminile din oraş s-au stins (instalaţiile electrice s-au stricat).

Blestemul faraonului

După deschiderea mormântului lui Tutankhamon, aceasta era prima victimă a blestemului. Georges Benedite, egiptolog de la Louvre, a murit după ce a vizitat mormântul. Omologul său american Arthur Mace a cunoscut aceeaşi soartă, apoi a venit rândul fratelui şi a infirmierei lordului Carnarvon, a secretarului lui Howard Carter… Au existat 27 de morţi “misterioase”.

Majoritatea victimelor au fost atinse de boală. Presa a evocat un virus rămas captiv în mormânt, timp de 3 000 de ani. Dar analizele nu au relevat prezenţa sa. Răul a fost transportat oare prin lilieci? O inscripţie avertiza că “cei care pătrund în acest mormânt sacru vor fi imediat atinşi de aripile morţii”. Dar ea a fost o simplă invenţie de presă, nimeni nu a găsit-o vreodată.

Succesiunea deceselor i-a făcut pe jurnalişti să considere că era vorba de o răzbunare a faraonului căruia i-a fost tulburată liniştea eternă. Dar totuşi, dintre principalii actori care au pătruns în mormântul lui Tutankhamon, doar lordul Carnavon murise… Avea 57 de ani şi o sănătate precară de mult timp.

Egiptenii acordeau o mare importanţă cultului morţilor. Corpurile mumificate ale regilor şi ale oamenilor normali erau plasate în morminte, unde se depozita tot ceea ce era necesar vieţii. Pentru a proteja morţii în viaţa viitoare şi pentru a împiedica hoţii sau duşmanii politici de a viola mormintele, acestea erau construite în locuri secrete izolate şi împotriva profanatorilor era lansat un blestem.

Când lordul Carnarvon a murit, la 5 luni după descoperirea mormântului lui Tutankhamon toţi au spus că blestemul mumiei sale acţionase. În plus, canarul lui Carter murise în circumstanţe misterioase. Iar acesta reprezenta un semn rău.

Adevărul este că mulţi cred că blestemul lui Tutankhamon a dus la moartea atâtor oameni, nu se ştie cum. Oare s-a răzbunat faraonul peste timp?