Cuvântul profan are mai multe înţelesuri:
– 1. Cei care stau în afara templelor
– 2. Cei care stau departe de un loc sfinţit
– 3. Cei care sunt departe de cult
Virgilius în Eneida spune despre sibila că s-a adresat cu următoarele cuvinte:
departe, rămâneţi departe, voi cei profani – striga sibila – nu vă apropiaţi de dumbrava sfântă.
Tot legat de cuvântul profan avem derivarea lui: a profana. A profana înseamnă a-ţi bate joc de ceva religios, a strica ceva religios, a dărâma temple sau o biserică şi multe altele. Seneca spune în epistolele sale că atunci când Anaxagoras s-a îndoit de zei cărţile sale au fost arse iar el a fost alungat din cetate. În Corpus Hermeticum se spune că: marea boală a sufletului este tăgăduirea zeului.
Astfel că, pentru antici, a nu crede în zei era ceva rău. Dar să analizăm ce s-a întâmplat cu oamenii profani conform scrierilor antice. Titus Livius ne spune că odată regele Pyrrus a coborât cu corăbiile sale în Sicilia. El a devalizat tezaurul Proserpinei şi l-a încărcat pe o corabie. Ce s-a întâmplat? Ne spun anticii. A pornit deodată o furtună năpraznică iar nava care avea depozitată comoara a eşuat tot în Sicilia pe ţărm.
De asemenea, Ovidiu ne vorbeşte şi despre Niobe care i-a înfruntat pe zei. Toţi cei 14 copii ai Niobei au fost săgetaţi de zei. Arahne a fost transformată de Athena în păiajen pentru că i-a înfruntat pe zei. Exemplele pot continua. Anticipând căderea religiei antice egiptene în Corpus Hermeticum se spune:
Va veni o vreme când va părea că egiptenii şi-au adorat zadarnic zeii. Divinitatea va părăsi pământul şi se va întoarce în cer, părăsind Egiptul. Veneticii vor umple pământul şi nu numai că lucrurile sfinte şi vor fi lăsate în părăsire, ci religia, credinţa şi adorarea zeilor, vor fi oprite şi pedepsite de lege. Egiptul va cădea în apostazie.
Dar lucrurile nu se vor opri aici, spun textele sacre: Va fi chiar primejdie de moarte pentru cei care vor rămâne credincioşi religiei şi inteligenţei.
Spiritele rele se vor arunca asupra oamenilor şi îi vor împinge la ticăloşii fără de sfârşit.
O, nefericită despărţire a zeilor de oameni! Atunci vor mai rămâne doar îngerii răi, care vor purcede să se amestece cu josnicul neam omenesc, va pune mâna pe el îndemnându-l la tot felul de fapte ticăloase; la război, la jaf, la minciună, la tot ce este contrar naturii sufletelor.
Trebuie spus că a face rău este un lucru contrar voinţei divine. Profanatorii legilor sacre, al zeilor sau al religiilor, spun anticii, îşi primesc pedeapsa pentru faptele lor. Tot ce este important este să învăţăm legea divinităţii, a iubirii care ne împiedică să facem rău. Anticii spuneau: primum non nuocere – mai întâi să nu faci rău.
Cert este că în cărţile sacre s-a prevăzut apostazia şi părăsirea de către oameni a credinţei în zei. Acest fapt, spun cărţile sacre, a fost făcut în defavoarea omului care a uitat legea universală a divinităţii: iubirea.
Referindu-ne tot la profani trebuie să adăugăm gândurile lui Pitagora: Să nu ai în privinţa zeilor gânduri sau vorbe necurate.